Compact, Holograf și Iris reprezentau, la un anumit moment (sfârșitul anilor ’80), mai mult decât un line foarte bun de concert rock. Erau simbolul rezistenței culturale din zona muzicii rock față de o cenzură tot mai acerbă. Plete, lanțuri, geci de motor, oameni care nu sunt bătuți în cuie pe scenă sau libertate, rebeliune, antisistem. Poate vi se par desuete ideile mele, dar la momentul respectiv așa era. La începutul anilor ’90, nu prea exista festival de rock fără cele trei trupe, chiar dacă urcau vertiginos nume ca Timpuri Noi sau Sarmalele Reci.
Cumva la momentul de față se vede tot atâta muzică rock pe canalele media ca și în anii ’80 și nu e cenzură, azi i se spune interes comercial (ce se vinde pe post de rock e doar un pop un pic mai agitat, un pop cu distors, dacă îmi e permisă exprimarea). Diferența e că îți poți urmări trupele preferate pe canalul lor de YouTube, pe facebook, e mai ușor de ajuns la concerte (și parcă totuși mai greu…), textele sunt la 2 click-uri distanță.
Ca o inside info, cred că prima piesă cântată de mine live vreodată a fost Fata din vis, se întâmpla în tabără, în 1991, treceam clasa a VIII-a, eram în autocar pe la Vața de Jos (lângă Brad). Autocarul avea microfon, proful de sport a zis cine știe să cânte ceva și m-am băgat. Habar nu aveam eu ce viitor luminos urmează. Hai dați play piesei, vă rog, pentru mine acum 26 de ani!
Pe 15 iunie, la Arenele Romane, aveți ocazia să îi vedeți din nou pe aceeași scenă pe Compact, Holograf și Iris în spectacolul Ca pe vremuri. Da, știu, nu mai sună ca acum 20 de ani, ca acum 30 de ani. Dacă i-ați iubit atunci, vă veți bucura la fel de tare de ei. Peste ei au trecut anii, s-au mai schimbat formule, dar și peste noi au trecut anii, și nouă ni s-a mai schimbat viața. Aș merge să îi văd așa cum l-am văzut pe Bob Dylan, nu neapărat pentru ce cântă acum, ci pentru ce a reprezentat pentru atâtea generații. Aș merge la concert pentru zecile de momente în care le-am cântat piesele din public și, mai târziu, piesele cântate pe marginea fântânii din centrul Sloboziei, din Parcul Mare sau de pe caloriferul din Grozăvești. Și cred că cei de 30, 40, 50 de ani știu ce spun și simt la fel ca mine. Haideți să îi mai vedem o dată, ca pe vremuri, pe toți la un loc.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
2 Comments
Bine spus Marius. Sa ne bucuram de ei, cat inca îi mai avem.
@Bogdan cand ma gandesc cati au disparut deja – Teo Peter, Emil Laghia, zilele trecute Mihai Coman, mă apucă tristețea și zău că nu știu când și dacă îi mai prindem împreună măcar pe cei rămași. Mi se pare un concert simbol, dacă îmi e permisă exprimarea.