Am mai spus-o, 2013 a fost un an excelent din multe puncte de vedere, dar mai ales muzical. Dar nu e cazul să cad în contemplația propriei persoane, pupându-mă ce tare am fost anul trecut. Un succes te obligă continui la fel de bine, dacă nu chiar să îmbunătățești ce ai făcut până acum. Și chiar dacă ianuarie este, în general, o lună de refacere a artiștilor, am zis să nu îmi ies din mână și să pregătesc câteva apariții publice.
Anul artistic 2014 îl voi inaugura pe 22 ianuarie, în Club Puzzle din București. Și pentru că știți deja că îmi place să experimentez, vă invit la o seară de joacă. Alături de mine vor fi Radu Tudoroiu (colegul, prietenul și ajutorul meu de aproape 9 ani), Cristi Mihai (un puști tare simpatici și talentat, care va cânta la nai, la bas, la chitară, la voce și la ce mai găsim prin club) și Daniela Ștefan (voce constantă la #AcousticBloggers). Mai aproape de eveniment vom anunța și playlistul, ca să știți la ce să vă așteptați, vor fi destule coveruri, vor fi din piesele de pe viitorul album, dar și de pe HOINAR prin Piața Matache.
Mi-era cam dor de Bucovina, plus am o promisiune neonorată de a-l cunoaște pe Seby Crăciun, așa că mi-am făcut de drum spre nordul țării. De Ziua Unirii Principatelor Române, pe 24 ianuarie, adăugăm orașul cu numărul 24 – Câmpulung Moldovenesc – pe harta orașelor HOINARe. Seby și Sorin lansează cartea To be or not Toby, iar eu și Adi Bezna vom lansa albumele apărute anul trecut, cu care nu am ajuns încă la Câmpulung Moldovenesc. Banii de pe cartea lui Seby vor contribui la operatiile sale, prin care el să se miște tot mai bine, așa că dacă doriți cartea, veniți cu bănuții și v-o aduc eu la pachet de la Câmpulung.
A doua zi, pe 25 ianuarie, mă mut la Suceava, La Fierărie, Pubul Boem unde a început povestea de dragoste cu Bucovina. Cel mai probabil, împreună cu Sorin Poclitaru, vom realiza unul din showurile noastre comune, așa cum au fost Alchimia toamnei și MP3. Nu de alta, dar am constatat amândoi că ne simțim foarte bine împreună.
Vă aștept să ne vedem la concerte, sper ca și 2014 să fie la fel de bun ca 2013 din punct de vedere muzical. Ca de obicei, la concerte găsiți albume (cine nu are deja), facem poze, dăm autografe, stăm la povești și depănăm amintiri.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
1 Comment
[…] Primul concert din acest an va avea loc pe 22 ianuarie, in Bucuresti, Club Puzzle, ora 21.00. Alaturi de Marius Matache & Folk Band Imperfect va fi prezenta si Daniela Stefan, una dintre vocile Acoustic Bloggers. Ce playlist v-a pregatit pentru acest concert, puteti vedea aici. Urmeaza apoi un concert pe 24 ianuarie, in Campulung Moldovenesc, la Restaurant Zimbru, iar pe 25 ianuarie la Suceava – Talcioc Cultural. Mai multe detalii despre concertele din ianuarie veti gasi pe site-ul lui. […]