
Am scris, am recomandat, am invitat, am povestit despre Cosmin Vaman și Alexandra Andrei și al lor album. Aseară, în Club Spice, a fost momentul adevărului, al contactului cu the real thing, prezentarea live a albumului. Un moment așteptat mai ceva ca albumul meu de debut și dacă emotiile nu au fost poate la fel de mari ca atunci, bucuria cu siguranță da. Mai bine de două ore de muzică bună și un concert în care am avut ocazia să aplaudăm niște oameni deosebit de talentați. Cosmin Vaman și Alexandra Andrei, în formula cu trupă, sunt, după părerea mea, cel mai bun produs apărut din lumea folkului (cu tot cu zone conexe) de la Alina Manole încoace. Plus un pic mai comerciali, mai accesibili ca Alina. Iar prezența unor oameni precum Nicu Alifantis, Dan Teodorescu sau Ducu Bertzi este o recunoaștere a valorii incontestabile a acestor muzicieni.
Părerile generale au fost 1) se poate face muzică de calitate în limba română, 2) au vorbele la ei, dar nici muzica nu e mai prejos, 3) Alexandra are șarm și “țeavă”, Cosmin are umor și scrie piese bune, 4) trupa SPAM sună bine de tot. Dacă de Alex Cismaru am mai spus că e un chitarist genial, voi spune acum că Teddy Olaru se pliază mult mai bine pe acest proiect decât pe cel al Alinei Manole (alături de care a cântat câțiva ani), iar Ciprian Diaconu e modelul de toboșar care nu acoperă toată orchestrația, ci e foarte disciplinat, intervine atât cât trebuie.
Acum vin și vă întreb pe voi: ce șansă au acești artiști în showbizul românesc? Explicația cu nu e comercial la ei chiar nu ține. Cosmin și Alexandra au pornit pe Drumul lor, care nu va fi deloc lin, și ei au defectul unor piese cu prea multe cuvinte pe cât poate procesa publicul prea obișnuit cu chestii ușurele. Le doresc să împrăștie albumul cât mai repede, pentru că oamenii au nevoie și de altceva decât ce li se oferă (a se citi bagă pe gât). Așa că mergeți să îi vedeți în concerte, cumpărați-vă albumul (I did, I did! – îl puteți comanda pe site-ul lor), aplaudați-i, urmăriți-i pe facebook, cereți piesele la radiouri. Evident, ei nu le vor difuza decât arareori, dar măcar îi enervăm și le atragem atenția că oamenii aceștia fac muzică de calitate.
Credit foto: Daniel Cozma
Si eu am albumul (cred ca s-a si tocit de la atata ascultat), dar eu sunt subiectiva, il cunosc pe Cosmin de foarte multi ani si poate de aceea iubesc muzica lui, pentru ca o stiu de cand rasuna chitara lui printre rasetele noastre, pe o terasa sau intr-un apartament 🙂 Cand a lansat in Bucuresti nu eram in tara, dar am fost la Vama Veche cand a cantat la Papa la Soni. Speram sa ajung si la Folk You sa-i mai ascult live o data dar inca nu stiu daca voi reusi.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
3 Comments
Sunt super.Le-am cumparat albumul, nu am avut sansa sa fiu in Bucuresti cand si-au lansat albumul, insa le doresc tot binele din lume pe DRUMUL lor…Se arata a fi un drum luminos !
@Camelia iti multumesc eu, ca artist, ca ai cumparat discul copiilor. E semnul de maxim respect fata de munca lor. Ma inclin!