
A început Campionatul Mondial din Brazilia, iar noi, românii, am trecut peste încă o dezamăgire cauzată de necalificarea naționalei la întâlnirea fotbalului planetar și ne-am așezat temeinic în fața televizoarelor, însetați și așteptând un fotbal de calitate. Acolo unde nu există, am rezolvat cu bere rece, am lăsat munca pentru tractoare, că doar știm să prioritizăm și băgăm fotbal cât cuprinde, de la 19, de la 22, de la 01, de la 04 (cine mai e în stare). Iar eu o să încerc, din când în când, câteva considerații asupra meciurilor din Brazilia.
O primă observație generală ar fi arbitrajele mai curând slabe (sunt finut si nu spun proaste spre execrabile), cu multe greșeli majore. Croația a fost net dezavantajată de arbitrul nipon al meciului împotriva Braziliei, Casillas a fost faultat clar la golul trei al Olandei, Mexicul a avut două goluri anulate împotriva Camerunului și multe altele. Dacă am vorbit de Brazilia, este, probabil, cea mai lipsită de jucători geniali națională braziliană din ultimii ani. Neymar nu mi se pare încă de nivelul lui Rivaldo sau Ronaldinho, Ronaldo sau, mergând mai în urmă, Zico și Socrates (1986) și nici nu are un secund pe măsură, deși Oscar a făcut un meci foarte bun. Croația, coordonată excelent de Modric (în cel mai bun sezon al carierei probabil), și Mexic luptă pentru locul II în grupă, leii camerunezi nepărând capabili să pună probleme.
Apoi, este evident că lungul și dificilul sezon din Europa lasă urme. Lista de absențe de la Mondial (Ribery, Valdes, Thiago Alcantara, Reus, Falcao etc.) este completată cu o serie de jucători importanți ce s-au accidentat în perioada dinainte startului campionatului mondial. Buffon i-a lăsat locul în poarta Italiei lui Sirigu, Luis Suarez nu a intrat deloc împotriva Costa Ricăi, Drogba a intrat în minutul 60 pentru Coasta de Fildeș, Hernandez a jucat doar un pic peste un sfert de oră pentru Mexic. Nu în ultimul rând, avem de a face cu un mondial spectaculos, cu multe goluri (media primelor 8 meciuri este de 3,5 goluri).
Olanda – Spania a fost, probabil, cel mai frumos meci de până acum, deși suporterii spanioli nu ar fi, probabil, de acord. Și, în ciuda pasiunii declarate pentru naționala Oranje, consider că Olanda nu a făcut un meci atât de bun, cât mai curând Spania a avut o repriză a doua dezastruoasă. Deși nu îl consider principalul vinovat, la Casillas se vede lipsa meciurilor din campionat, el nu mai dă siguranță echipei cum făcea în anii precedenți. Fundașii spanioli au făcut cel mai prost meci din istoria fotbalului spaniol, Pique și Ramos păreau certați, Jordi Alba a fost preocupat mai curând de ofensivă, pierzându-l pe Robben. Așa cum am spus și pe twitter, în locul lui del Bosque, le-aș pune câte o vâslă în mână fiecărui fundaș și i-aș pune să vâslească până acasă. În atac, Diego Costa îmi este extrem de antipatic, ca stil de joc, caracter, atitudine, departe de Raul, Morientes sau măcar David Villa, doar pe bancă vineri. Torres a ratat o fază incredibilă, deși scorul nu îi permitea să fie relaxat, cu același aer ușor indolent ce îl caracterizează.
După ce Spania a deschis scorul și părea să conducă jocul, nu credeam că Olanda va reuși să le pună probleme prea multe. A venit plutirea ireală a lui van Persie de la golul egalizator și balanța era echilibrată. A fost sinucidere din partea Spaniei să dea spații libere unui atlet ca Robben (foto dreapta – sursă foto), care a făcut ce a vrut din apărarea spaniolă.
Ce e remarcabil, din punctul meu de vedere, este schimbul de generații reușit de van Gaal. Un proces pe care foarte puțini și-l asumă cu adevărat (la noi le-au schimbat până s-a ales praful de fotbal), nu și într-un sistem care a propus omenirii fotbalul total. Van Gaal a păstrat jucătorii-cheie din anii precedenți (Sneijder, Robben, de Jong, van Persie în teren, plus Kuyt și Huntelaar pe bancă) și a dat credit lupilor tineri ca Blind (fiul, tatăl fiind pe bancă), Indi sau de Vrij (toți fundași). Iar perechea van Gaal – van Persie se va regăsi în sezonul următor la Manchester United, dându-le speranțe fanilor diavolilor roșii că umilința din acest sezon va fi spălată. Cum Spania cred că se va trezi după acest duș rece, se anunță un Brazilia – Spania foarte interesant în faza următoare a competiției.
Cea de a doua mare surpriză a venit din partea naționalei din Costa Rica, ce a depășit clar Uruguayul, 3-1. Recunosc că nu știam nici un jucător costarican înainte de mondial, în timp ce naționala sud-americană a părut, în ciuda numelor sonore prezente (Cavani, Forlan, Muslera, Maxi Pereira), o echipă blazată, ce și-a subestimat adversarul. De fapt, a fost o sumă de vedete, dar care nu păreau să aibă ceva în comun. Și când păcălești fotbalul, acesta are obiceiul să se răzbune, iar harnicii costaricani încurcă și mai tare calculele în grupa oricum complicată, datorită prezenței Angliei și Italiei. Italienii au cîștigat la limită (2-1), închizând total jocul după golul lui Balotelli (foto stânga – sursa foto), devenind astfel principalii favoriți la locul I în grupă. Anglia a jucat bine, mai ales în prima repriză, renunțând la stilul insular cu mingi la bătaie, dar nu pare nici acum capabilă de o performanță notabilă. În ciuda prestației reușite, Costa Rica nu cred că va mai reuși vreun punct la această ediție, așa că decisiv pentru locul II devine partida Anglia – Uruguay. Evident, nu sunt excluse surprizele în nici una din grupe.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!