Cum l-am descoperit pe David Palomar

Cand am rugat-o pe Oana sa scrie despre festivalul de Flamenco de la Bucuresti, am facut-o pentru ca asta e politica ForeverFolk, sa promoveze orice eveniment de cultura care merita promovat – de aceea am inventat rubrica Nu e folk, dar ne place. Cu toate acestea, nu planuiam sa ajung la eveniment, martie fiind deja incarcata de evenimente culturale si nu numai.

In materie de flamenco, am mai vazut spectacole. Unele includeau si muzica, si dans, altele erau mai apropiate de recitalurile de chitara clasica. Dar de fiecare data, descopar alte valente ale flamenco-ului. Pentru ca flamenco nu inseamna nici muzica, nici dans, desi le imbina pe amandoua. Pentru ca flamenco inseamna in primul rand pasiune. Pentru ca in 100 de ani, flamenco-ul a schimbat mentalitati (acum 100 de ani era considerat subcultura, deoarece marea majoritate a celor care cantau si dansau erau tigani, considerati in acele vremuri rasa inferioara). Pentru ca flamenco-ul exceleaza prin virtuozitatea chitaristilor si ritmul dansatorilor si castagnetelor. Pentru ca flamenco-ul are extrem de multe sub-genuri – buleria, granaina, cantinas, alegrias etc. Wikipedia va ofera un studiu detaliat asupra flamenco-ului din punct de vedere muzical.

David Palomar a fost o revelatie pentru mine ca artist de flamenco, atat prin diversitatea subgenurilor abordate, cat si prin prestatia sa ca ansamblu, una foarte vocala, aproape de un “hip-hop flamenco“. Nu de putine ori, instrumentistii ce il acompaniaza sunt doar cei care produc decorul sonor pentru declamatiile lui David, care includ rasete, strigate de protest, glume cu publicul sau cu colegii de scena, cuvinte de dragoste. Plus dansul, uneori mai discret, alteori plin de elan, cantecele sale sunt dominate de miscare.

Am descoperit pe youtube un recital de 40 minute al lui David Palomar – chiar de la lansarea albumului La vina – Canton independiente, album pe care l-am achizitionat la concertul de la Bucuresti.