
Dâmbovița nu este la fel de faimoasă ca alte râuri ce străbat marile orașe europene, mă gândesc aici la Sena Parisului, la Vltava pentru Praga sau Tamisa pentru Londra (am omis intenționat Dunărea). Poate și pentru că prea puțini s-a sinchisit să îi scrie și să îi spună poveștile. Cine să o facă? Cineva, evident, uitând că atunci când nu ne convine ceva, cel mai bine e să ne implicăm și să schimbăm acel ceva.
Mă bucură să văd inițiative ale unor oameni care vor ca locurile unde trăiesc să fie mai frumoase, iar Dâmbovița în Timpuri Noi este un astfel de proiect. Finanțat de ARCUB prin programul Microgranturi 2017, proiectul Dâmbovița în Timpuri Noi își propune să contribuie la intrarea râului în mentalitatea urbană printr-o serie de activități culturale ce includ:
Prin proiectul Dâmbovița în Timpuri Noi dorim să atragem atenția cât mai multor locuitori din cartierul Timpuri Noi, dar și autorităților, asupra faptului că avem un râu care îl traversează, că acesta poate intra în mentalitatea urbană prin activități culturale și că prin dezvoltarea lui, așa cum s-a facut și în alte orașe, chiar de la noi din țară (Timișoara, Oradea), nivelul de trai, de educație și de cultură al locuitorilor din zonă s-ar putea îmbunătăți. Totodată, prin activitătile diverse din punctul de vedere al continuțului și beneficiarilor proiectului (familii, tineri, pensionari, angajați, locuitori ai cartierului și ai orașului), ne propunem să coagulăm comunitatea și să o stimulăm să fie mai activă comunitar.
Proiectul se va desfăşura în lunile octombrie – noiembrie 2017, în diferite spaţii din cartierul Timpuri Noi (outdoor şi indoor), şi va implica toate categoriile de vârstă: pensionari, salariaţi, familii, studenţi, elevi şi preşcolari. Participarea la toate aceste activităţi va fi gratuită, pe bază de înscriere. Dacă vreți să contribuiți cu idei şi materiale documentare sau obiecte (fotografii, hărţi, cărţi, poveşti, amintiri, nume), nu ezitați să îi contactați pe organizatori, Grupul de Inițiativă Civică Timpuri Noi. Ei speră ca acest proiect să se constituie într-o platformă de comunicare comunitară, pentru păstrarea şi valorificarea patrimoniului acestui cartier, cât şi pentru stimularea iniţiativei şi creativităţii locuitorilor, mici şi mari.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!