Sunt dependent de copii, de prezenta lor in viata mea, de bucuria din ochii lor, de dulcea lor naivitate… Imi place atat de mult sa ii rasfat, sa ii stiu zambind, pentru ca au primit ciocolata, un mutunache, un tricou cu ursuleti… Imi place sa ii ascult povestindu-mi problemele lor existentiale (normal ca problemele lor sunt cele mai mari, doar sunt ale lor :)), sa ii mangai pe par, sa ii sarut pe frunte, sa ii strang in brate sau dupa umeri.
Priviti un copil dimineata – somnoros, abia gaseste baia, se spala pe ochi cam ca o pisica, se imbraca cu lehamitea cu care cei mari indeplinim uneori ordinul sefului, mananca in fuga, inhata in aceeasi viteza ghiozdanul (poate acum ii spune geanta, rucsac, poseta etc. – pe vremea mea de scolar se numea ghiozdan) “facut” cu atat scandal in seara precedenta si apoi ies pe usa in “chiverniselile” mamelor, ce simt nevoia sa indeparteze o scama invizibila pentru ceilalti…
Copiii din povestea mea sunt copii mai mici sau copii mai mari, dar fara nici o discriminare sunt copii. Copiii mei. Poate ca Ioana, sotia prietenului Ovidiu, avea dreptate. Poate ceasul meu biologic a inceput sa anunte “ca e timpul”. Poate e doar o chestie subconstienta, ce respecta varianta medicala ca “exista posibilitatea” ca ADN-ul meu sa fie suficient de “modelat” pentru a exista riscul unor malformatii. Pana vom avea un verdict final referitor la copiii mei biologici, copiii mei “de suflet” vor fi vesnic alintati de mine. Vor face poate traznai, ma voi supara, ii voi certa, ma vor uri poate… Pentru ca ei sunt copii, iar eu sunt Daddy…
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok