După ampla hoinăreală din sudul Dobrogei, astăzi ne mutăm mult mai la nord de autostrada A2, pe care o vom părăsi la Drajna, în drumul nostru spre Cetatea Carsium din Hârșova, prima oprire a campaniei de azi pe Drumul Cetăților. Construită de Traian în secolul II, pornind de la o mică fortificație getică pe care acesta o extinde pentru a asigura protecția unuia dintre cele mai importante vaduri al Dunării. Ce vedeți în zilele noastre lângă orașul Hârșova sunt ruinele unei cetăți medievale, cel mai probabil otomane, după ce a aparținut de-a lungul veacurilor genovezilor (foarte prezenți în zonă în secolul X), care la rândul lor au preluat-o de la bizantini. Cetatea romană este acoperită, în bună măsură, de orașul modern.
Dacă nu sunteți pe grabă, la aproximativ 35 de km găsiți cetatea Capidava, eu recunosc că am lăsat-o pe data viitoare. Am lăsat Carsium în urmă și am pornit spre Măcin (puțin peste 100 de km), unde se află ruinele castrului roman Arrubium pe care, la un moment dat, am mai încercat să îl vizitez, dar fără prea mare succes. De această dată însă, aplicația m-a dus direct la țintă, pe malul Dunării, la cele câteva bucăți de zid care încă dovedesc existența castrului a cărui primă atestare vine de undeva din zona anului 100. Drum de piatră, deși prin oraș, anevoios, dar priveliștea asupra brațului Măcin al Dunării merită. Malul înalt al Dunării este și el ocupat decisiv de prigorii ce își au cuib în cetatea ce pare a avea origini celtice, preluată ulterior de greci și apoi de romani. Asemeni majorității fortificațiilor din Dobrogea, Arrubium își încetează existența în secolul X, în perioada marilor invazii.
A treia cetate unde am oprit în drum spre Enisala, destinația mea finală, a fost Dinogeția, la nici 20 de km de Măcin, în satul Garvăn. Puteți ajunge ușor din Galați, de la BAC fiind circa 10 km până la cetatea construită inițial de geți (de unde și numele) și care, odinioară (înțeleg că până în anii ’90), era înconjurată de ape. Dinogeția avea o poziție strategică, într-un cot al Dunării și aproape de joncțiunile marelui fluviu cu Siretul și Prutul, găzduind, după ce a fost preluată de romani, o întreagă legiune, dar și punct de staționare pentru flota romană de pe Dunăre. Cetatea era înconjurată de un zid gros de piatră (circa 2 m) și includea, conform schiței de la intrarea în situl arheologic, nu mai puțin de 14 turnuri de apărare.
În ceea ce privește starea actuală a cetății, sentimentele au fost împărțite, recunosc, nu am știut dacă să mă bucur că are loc o reconstrucție a cetății (am scris intenționat reconstrucție, că nu e chiar restaurare) sau să mă întristez că planurile de lucru nu sunt nici intense și nici nu par să utilizeze exact materialele din care a fost odinioară construită.
De la Dinogeția la Enisala sunt cam 100 de km, dar dacă ajungeți spre seară, puteți prinde un asfințit greu de egalat cu cetatea ridicată în secolul XII de Imperiul Bizantin ca parte din sistemul de fortificații din Dobrogea, cu scopul dublu de a se opune atacurilor popoarelor migratoare și de a controla traficul naval în zona gurilor Dunării. În secolul XIV, aceasta trece sub controlul genovezilor, care dețineau monopolul comerțului pe Marea Neagră.
Mircea cel Bătrân în 1388 profită de conflictul militar dintre oștile turcești conduse de Ali Bei pe de-o parte și țarul Șișman și despotul Ivanco pe de cealaltă parte și ocupă unele cetăți dobrogene. Chiar dacă otomanii reușesc să le recupereze într-o primă fază, în 1389 el ocupă integral Dobrogea, pe fondul retragerii armatelor otomane (sursa). La Enisala s-au descoperit importante tezaure monetare aparținând domnitorului, dar numele cetății este dat de turci (Yeni Sale în turcă – Sat Nou) (sursa), care odată cu moartea voievodului Mircea ocupă definitiv Dobrogea și la 1421 cetatea Enisala. Cetatea își pierde din importanța strategică și comercială odată cu închiderea lagunei.
Pentru cazare vă recomand Enisala Safari Village, situat la doi pași de cetate, eu am cântat acolo la un eveniment privat, case din lemn și stuf, vopsite în nelipsitul albastru lipovenesc, dacă îi pot spune așa. Dacă nu, Babadagul e la 8 km, există un hotel simpatic în centru, La Parmac, dar asigurați-vă că nu au nuntă sau măcar că v-au dat cameră pe cealaltă parte decât restaurantul.
Dacă vreți să multiplicați vederea de ansamblu a lagunei Razelm oferită de Enisala, sunt doar 25 de km până la o altă cetate situată tot pe malul lagunei: Argamum. A fost revelație uriașă la prima vizită acolo, nu vă voi povesti prea multe pentru a nu strica surpriza, dar vă recomand cu căldură să nu o ratați. Este cea mai veche cetate dobrogeană, cu o generație mai bătrână ca Histria. Deși actualmente doar 2,5 hectare din cetate sunt scoase la lumină, situl arheologic pare să depășească 100 de hectare (nu a fost niciodată explorat pe deplin). Puteți coborî până pe malul lagunei, puteți admira multe păsări (eu am văzut inclusiv pelicani în bălțile de unde am lăsat mașina până la cetate). Tot de la Enisala puteți da o fugă (eventual pe drumul înapoi spre București) la Slava Rusă, pentru ruinele cetății Ibida. Acum cinci ani, drumul era foarte prost, chiar și pentru un SUV, am mers încet și mi-am zdruncinat fiecare os.
Au fost două episoade lungi despre Dobrogea și cetățile ei magnifice, știu, și încă mai sunt cetăți și fortificații de care nu am apucat să vorbim. Vă las vouă bucuria de a le descoperi singuri (nici despre ce am scris azi nu v-am spus mare lucru, ci doar cât să vă fac curioși), așa că pregătiți-vă de drum, descărcați aplicația Drumul Cetăților (o puteți descărca fie din Google Play pentru Android, fie din iTunes, dacă mergeți pe iOs) și afundați-vă în istorie. Și, ca și în cazul episodului precedent, închei cu o piesă în ton cu călătoria noastră.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!