Drumul de azi nu e despre albumul cu acest nume al lui Cosmin Vaman și Alexandra Andrei, ci se referă la călătoriile mele din august. Drumul e prietenul meu, nu există nici o dilemă în această privință. Îmi place să călătoresc, îmi place să conduc, nu mă omor cu zburatul, dar prefer să zbor 3 ore decât să conduc 3 zile. Perioada menționată a fost una extrem de agitată pentru mine, în care efectiv am dat kilometrajul peste cap. Iată călătoriile efectuate au însumat în total o distanță de circa 4835 de km (am rotunjit la un număr fix de km fiecare distanță). Da, ați citit bine, nu, nu am fost până la Paris și înapoi, au fost doar drumuri prin România.
1-2 august: Constanța – Saturn (EuropaFM Live pe plajă) – 520 km;
7-9 august: Constanța – Murighiol – Sf. Gheorghe (concerte în Campingul Delfinul) – 730 km, plus pe apă;
14 august: Ciocănești (Suceava) – concert la Festivalul Național al Păstrăvului – 1030 km;
21-23 august: Constanța – 440 km;
26-29 august Porțile de Fier – Coronini, sesiune demonstrativă de eliminare a biomasei acvatice – 510 km (foto dreapta);
29 august Moieciu, cântare privată – 510 km;
30 august Târgu Mureș – 205 km;
31 august Fălticeni (via Gura Humorului) – recital la Fălticeni Folk 2015 – 290 km;
Ce urmează în septembrie? Păi, tot drumuri, dar cu avionul în marea lor majoritate, așa cum am povestit aici. Plus încă unul la Constanța. Rămâne valabil, călătorului îi șade bine cu drumul. Sau pe drumuri. Vă las cu câteva poze de pe unde am ajuns, făcute în fugă, cu telefonul.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok