Știți discuția aia stupidă cu “uite, mamă, a făcut băiatul Dreptul și lucrează la fast-food/supermarket!” Mă scuzați, dar, de cele mai multe ori, dacă ai făcult facultate și lucrezi ca vânzător, mie mi se pare că nu trebuia să ajungi să faci facultate. Și vă rog să nu îmi dați exact acele situații excepționale care confirmă regula. Indiferent ce facultate faci, dacă ești un om valoros, îți vei găsi job în industria respectivă. Când m-am gândit prima oară să dau la chimie, se întâmpla prin 1993, toți cei din jur îmi spuneau “ce naiba să faci cu chimia, să mori de foame? nu vezi că industria e pe butuci?”. Doar că am rămas fidel ideii mele și mi-am văzut de treabă și, fără să fiu vreun elev excepțional în liceu (nici măcar la chimie, nu am fost la nici o olimpiadă națională de exemplu), am crescut încet și sigur, am avut bursă patru ani de facultate, am lucrat în domeniu din anul 3 (cu carte de muncă), am făcut master și doctorat. Oricât ar fi chimia de hulită, dacă știi ce vrei și dacă ai fost la facultate mai mult decât să îți iei orarul, poți să îți găsești job în domeniu. Că vorbim de laboratoare, că vorbim de industria farmaceutică, cercetare, de mediu, de energie și resurse, de reciclare, așa cum îmi place mie să spun frecvent, chimia este pretutindeni.
La noi lipsește în mod dramatic acea consiliere în alegerea carierei. De asemenea, la noi ajung prea mulți oameni să facă facultate, deși ei abia știu să scrie românește. Sau masteranzi în geografie care nu au aflat că Slobozia nu e pe Dunăre. Înseamnă că niște oameni, mai jos în sistemul de educație, nu și-au făcut treaba bine. Sunt oameni care fac facultăți pentru care nu au nici cunoștințele și nici vreo chemare specială. Vă dau exemplul chimiei – dacă ajungi în facultate și nu știi structura fenolului, e aproape imposibil să reușești să ajungi mai mult decât un profesor mediocru. Nimeni nu mă crede când spun că e mult mai logică partea organică a chimiei, dar asta se întâmplă pentru că majoritatea oamenilor, nefiind interesați de chimie, ratează partea importantă din introducere – cea cu reguli de denumire, cu izomeri, cu structuri, cu radicali – adică exact lucrurile de bază. După 15 ani de la ultimul curs de chimie organică, poate nu reușesc să dau exact definiția IUPAC, dar sigur ajung la una echivalentă.
Apropo de aptitudini, am spus-o de mai multe ori, pe mine m-au dat constant afară de la cor, pe motiv că nu am voce (știu, malițioșii vor spune “păi ce, ai?”). Acum serios, am reușit să învăț singur un instrument, chiar nu a văzut nimeni că am ceva înclinații muzicale? Dacă tot vorbim de artă, mă gândesc că mi-au făcut părinții desenele 8 ani de zile. Pur și simplu nu am nici o urmă de talent la desen și pot recunoaște, fără nici o ezitare, asta. M-aș fi bucurat ca școala e să îmi formeze gustul pentru artă, să mă educe în direcția recunoașterii și înțelegerii curentelor, să înțeleg de ce a pictat van Gogh floarea soarelui și Picasso chestii pătrate. Pentru ca după 20 de ani, când ajung la Van Gogh Museum sau la Luvru, să nu mă uit ca rața la barieră la opere de referință ale picturii mondiale. Nu putem fi toți artiști talentați, dar putem primi educație în direcția înțelegerii artelor.
Avem tot mai puțini meseriași în tot mai multe domenii, atât profesiile uzuale – electricieni, instalatori, tâmplari, cât și profesii aparte și aici mă gândesc cu tristețe că mai există un singur meșter ceasornicar priceput în a repara ceasurile din turnurile bisericilor fortificate transilvănene. Astfel că vom ajunge să “importăm” și mână de lucru specializată în curând, pentru că noi vom avea doar prea mulți absolvenți de drept și ASE.
[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
