Am fost norocos să prind, la vârsta adolescenței și apoi încă tânăr epoca de aur a baschetului american. Un pic din Magic Johnson, Larry Bird, Isiah Thomas (originalul), apoi generația DreamTeam-ului de la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992: Michael Jordan, Charles Barkley, Scottie Pippen, Patrick Ewing, Hakeem Olajuwon, Clyde Drexler, David Robinson, Karl Malone, John Stockton, Chris Mullin, dar și cei “crescuți” de ei – Shaquille O’Neal, Tim Duncan, Kobe Bryant, Allen Iverson sau Lebron James. Sigur, mă uit ocazional și azi la meciuri, știu cine e Ja Morrant, Zion Williamson.
Am scris aceste rânduri văzând documentarul despre Shaquille O’Neal de pe HBO Max. Foarte bine făcut, normal că mi-a plăcut mai mult cel despre Michael Jordan, dar e normal, pentru că MJ pentru mine e the GOAT. Dar Shaq e un personaj și e unul din cei care au reușit să rămână prezenți și după dispariția din NBA. Sunt multe lecții de învățat din film, fie că vreți să faceți sport de performanță sau vreți să fiți cei mai buni în domeniul vostru. Cea mai importantă, pe care o predic și eu în “motivaționala despre carieră” pe care o susțin ocazional în licee sau universități, este muncește mult dacă vrei să ajungi să te țină minte. Și mi se pare extrem de important să îi educăm pe tinerii de azi în acest spirit: doar prin muncă puteți ajunge pe picioarele voastre și, de ce nu, cei mai buni.
Întorcându-mă la epoca de aur a baschetului, cred că anii ’90 și apoi 2000 au fost apogeul baschetului american. Acum, sub presiunea consumerismului, din dorința de spectacol și de a mulțumi clientul (spectatorul), parcă apărările nu mai sunt atât de stricte, grija e mai mare pentru ce se întâmplă în tribune, totul pare o regie uriașă.
Sigur, nici eu nu mai am vârsta să mă emoționez așa ușor la un dunk, precum puștiul de acum 30 de ani care, a doua zi, mergea în curte la nr. 2 să exerseze aruncarea de 3 puncte.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
