Europa Unită

Europa Unită e un ideal, dacă ne gândim la continent în integralitatea sa. Suntem atât de diferiți, suntem atât de mulți, avem gusturi diferite, religii și sunt convins că dacă stăm să ne gândim mai găsim destule “diferențe”. Și totuși, în comun ce avem? Ce parte a paharului vreți să vedeți? Pentru că eu nu cred că suntem atât de diferiți. Pentru că moștenirea comună e mult mai puternică și mult mai importantă, pentru că valorile comune sunt mai puternice decât orice ne diferențiază.

Uniunea Europeană a început cu o declarație, în 1950. Mai ține minte cineva ce a scris Robert Schuman? Știm măcar cine a fost Schuman, cine a fost Jean Monnet, de ce un liceu din București îi poartă numele? Ne aflam la doar 5 ani de la terminarea celui de al 2-lea război mondial. Vremurile erau cu adevărat grele, lumea întreagă, nu doar Europa, încerca să se refacă după ororile pe care le trăise de la Londra la Hiroshima și Nagasaki. Interesul a fost economic, pentru că e greu să construiești idealuri pe stomacul gol. Primul pas s-a numit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Au urmat alți pași, tratatul privind energia atomică, Tratatul Comunității Economice Europene (CEE), Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, când Comunitatea Europeană a fost denumită Uniunea Europeană. 

Uniunea Europeană nu s-a construit într-o săptămână și cu siguranță nu este perfectă. Instituțiile europene nu sunt niște entități separate, ci sunt formate din oameni, și ei imperfecți. Ne-am obișnuit atât de tare cu avantajele pe care ni le oferă că nici nu le mai conștientizăm. De la lipsa frontierelor (da, mă urc în mașină la București și până la Lisabona nu mă întreabă nimeni nimic) la moneda comună (aici noi suntem în urmă, dar hei, să nu dăm vina pe alții!). Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe britanici ce șoc au avut când după Brexit au trebuit să stea la cozi la ghișee pentru că NON-EU. Piața muncii – câți români nu și-au câștigat și își câștigă existența muncind în Spania, Italia, Anglia și tot așa. Mobilitatea studenților și a cercetătorilor este uriașă, a devenit aproape o cerință obligatorie dacă vrei să devii un cercetător independent. Finanțările – nu am loc într-un singur articol să numesc toate proiectele cu finanțare europeană în care am lucrat – cei mai tineri nici nu știu termeni precum PHARE, dar și SOCRATES  (nu mai există schema de finanțare – care includea 5 subdiviziuni – Erasmus era doar una dintre ele, alături de Minerva, Grundtvig etc.), LIFE, Framework V, VII, VII, transformate ulterior în Horizon 2020 și apoi Horizon Europe și câte și mai câte. Roamingul cu care ne sunăm prietenii și familia când călătorim, postăm experiențele trăite sau oamenii întâlniți. Accesul la tratamente medicale atunci când la noi acestea nu sunt disponibile. 

În 2017 am avut ocazia, șansa, bucuria să fiu de față la deschiderea a ceea ce atunci se numea My House of European History. Când au trecut oare cei 10 ani… De față era David Sassoli, pe atunci vicepreședinte al Parlamentului European. Centrul din Roma îi poartă astăzi numele, ca un omagiu pentru acel început. Ideea acestei case a fost una simplă, din punctul meu de vedere: Europa nu înseamnă doar Bruxelles sau, o săptămână pe lună, Strasbourg.  Instituțiile europene sunt prezente în toate țările membre UE, iar centrele Europa Experience sunt la Atena, Berlin, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Helskini, Den Haag, Ljubljana, Luxemburg, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tallinn, Varșovia, Viena, Zagreb. Dacă ajungeți și aveți câteva ore, mergeți să vizitați-le. Sunt centre multimedia imersive, cu cinema și jocuri de rol digitalizate, duceți copiii să afle despre începuturile Uniunii Europene și despre ce fac instituțiile europene acum.

Și mai mult: implicați-vă, atât cât puteți. Dacă nu știți cum, accesați Impreuna-in.EU, găsiți evenimente, găsiți cursuri (de ex. unul despre dezinformare), dacă sunteți profesori găsiți materiale. Doar cetățenii informați pot combate eficient valul de extremism cu care ne confruntăm, care în vremurile pe care le trăim e extrem de periculos. Democrația, așa imperfectă, e cea mai bună formă pe care societatea a reușit să o identifice până acum. Se câștigă greu și trebuie apărată. Știu, politicienii ne dezamăgesc, dar ei trec, noi rămânem. Și nu avem altă cale decât să mergem înainte. În vremurile pe care le trăim cred că Europa unită e șansa noastră de a rămâne în zona liberă a omenirii. Pentru că în cea gri, cea înrobitoare, eu sigur nu vreau să ajung iarăși.