Europeni în NBA

Mă uitam la un filmuleț pe YouTube în care autorul vorbea de Drazen Petrovic, cumva prin comparație cu Michael Jordan. Oricât  de tare mi-a plăcut sârbul (ca mai toți sârbii, de altfel), mi s-a părut un pic exagerată comparația. Cu toate acestea, mi-a venit ideea unui articol despre europeni care au jucat sau joacă în NBA. Nu că n-ar fi existat o listă pe Wikipedia deja, dar ați văzut deja că eu spun povești, nu doar fac liste.

La momentul la care am descoperit eu NBA-ul (1990), listă jucătorilor din afara continentului nord-american era extrem de redusă: Olawjuwon, Mutombo și încă vreo câțiva. Europa anilor ’80, pe de altă parte, era dominată de Iugoslavia și URSS (unde lituanienii erau dominanți), secondați de Grecia, Spania sau Italia. Cortina de Fier nu permitea însă migrația jucătorilor valoroși spre vestul Europei și SUA decât în mică măsură și asta începe mai pregnant după JO de la Seul (sursa). În plus, până la ediția de la Barcelona, SUA era reprezentată la Jocurile Olimpice de echipe formate din jucători de colegiu și chiar și așa, reușea performanțe notabile (vezi aurul din 1984, cu o echipă cu Michael Jordan, Pat Ewing, Sam Perkins și Chris Mullin). Din ce am citit, primul jucător est-european ales în draft de un club din NBA a fost Arvydas Sabonis, în 1985, de Atlanta Hawks, dar contractul a fost declarat nul, pentru că acesta nu împlinise 21 de ani (îi împlinea în decembrie). În anul următor, va fi ales de Portland Trailblazers, dar acestuia nu i s-a permis să joace în SUA. Va ajunge totuși la Blazers abia în 1995, când avea 30 de ani, unde va juca până în 2001, plus sezonul 2002 – 2003. Tot în 1986, aceiași Portland TrailBlazers îl semnează și pe Drazen Petrovici, dar legea iugoslavă nu permitea plecarea în străinătate a jucătorilor sub 28 de ani. Petrovici va ajunge în NBA abia în 1989, via Real Madrid, după ce agentul său a mituit serios autoritățile iugoslave pentru ca acesta să poată pleca (sursa). Drazen Petrovici nu se va impune în Portland, care îi avea deja drept coordonatori pe Clyde Drexler, Danny Ainge și Terry Porter. De aceea, alege să plece la New Jersey Nets, unde joacă încă două sezoane și îi duce pe aceștia în playoff pentru prima dată din 1986.

Draftul din 1985 a inclus și un german care va prinde multe sezoane în NBA (16 la număr): Detlef Schrempf, selectat de Dallas Mavericks. Acesta însă jucase în SUA și la nivel de colegiu, deci adaptarea a fost mult mai simplă ca în cazul europenilor veniți direct în NBA. Apogeul carierei va fi finala NBA din 1996, parte din Seattle Supersonics alături de Gary Payton, Shawn Kemp sau Sam Perkins. Din păcate, Jordan se întorsese la Chicago Bulls, într-o trupă de vis cu Scottie Pippen, Bad Boy Rodman, Toni Kukoc, Ron Harper și australianul Luc Longley. Finala se încheie cu 4-2 pentru Bulls, unul din meciuri l-am văzut la un coleg, erau ultimele zile de liceu, ne-am dus la școală direct după finalul meciului. Schrempf are trei prezențe în All Star Game și două titluri de cel mai bun jucător de pe bancă (din perioada petrecută la Pacers).

Tot în 1989 ajunge în NBA și colegul de națională al lui Petrovici, sârbul Vlade Divac (2.16), semnat de Los Angeles Lakers. Pierde finala cu Bulls din 1991, dar rămâne în lotul californienilor până în 1996, când se transferă la Charlotte Hornetts contra drepturilor în draft pentru… Kobe Bryant și unde rămâne două sezoane. În 1998 ajunge la Sacramento Kings, într-o echipă cu Chris Webber, Stojakovic și Turkoglu, ajungând până în finala conferinței de Vest, pierdută cu…Los Angeles Lakers. Adică fosta sa echipă, dar și echipa unde își va încheia cariera de profesionist, cu sezonul 2004 – 2005.

În 1988, Indiana Pacers semnează cu Rik Smits, un uriaș de 2,24 m, care va petrece 12 ani alături de echipa lui Reggie Miller. Ca și Schrempf, Smits a jucat în SUA și la nivel de colegiu, astfel că transferul și integrarea au fost mult facilitate.

În 1991, Iugoslavia câștigă Campionatul European, după o victorie dramatică împotriva țării gazdă, Italia (meci văzut de subsemnatul în direct). Din acea echipă făceau parte Vlade Divac, Toni Kukoc, Sasha Djordjevic, Zarko Paspalj, Predrag Danilovic și Dino Radja. Dacă Divac juca deja pentru Lakers, ceilalți cinci vor ajunge și ei în NBA foarte curând. Kukoc semnase cu Chicago Bulls încă din 1990, dar a continuat să joace în Europa, la Benetton Treviso, până în 1993. Retragerea temporară a lui Jordan a reprezentat șansa lui Kukoc, care va rămâne în Chicago până în 2000, câștigând a doua triplă de inele NBA alături de tauri (1996, 1997, 1998). În sezonul 1995 – 1996, este al 3-lea marcator al echipei și declarat cel mai bun jucător de pe bancă.  După destrămarea echipei, prin plecările lui Phil Jackson, Scottie Pippen și retragerea lui Michael Jordan, Kukoc rămâne principalul marcator al celor de la Bulls. Urmează două sezoane mai curând nereușite cu Philadelphia ‘76ers și Atlanta Hawks, apoi patru sezoane la Millwakee Bucks.

Dino Radja semnase cu Boston Celtics încă din 1989, dar din nou procedurile legale au dus la anularea contractului, după un proces în toată regula (sursa). Va ajunge totuși în echipa verzilor în 1993, după trei sezoane la Roma, din care mai făceau parte Robert The Chief Parrish și Rick Fox. Chiar dacă reușește un prim sezon bun (15.1 puncte și 7.2 recuperări, în medie), nu va reuși nici o performanță notabilă în cele patru sezoane la Celtics. Predrag Danilovic ajunge în 1995 la Miami Heat, unde stă două sezoane sub comanda lui Pat Riley, reușind să ajungă în playoff în 1996, fiind spuliberați în trei meciuri de Chicago Bulls. Dintre ceilalți campioni europeni, Paspalj petrece un sezon la San Antonio Spurs, iar Djordjevic câteva luni la Portland.

Ultimul invitat al primei părți este, firesc aș zice, Ghiță Mureșan, singurul român care a jucat vreodată în NBA. 2,31 m sau, cum spun americanii, 7ft 7in (de unde și numărul său, 77), campion în 1992 cu Universitatea Cluj (din echipă mai făceau parte Mircea Cristescu, Marcel Țenter sau Bruno Roschnavsky), ajunge în NBA în 1993, la Washington Bullets (pe atunci, actualmente Wizzards), după un sezon la Pau Orthez. Din păcate, în ciuda progreselor făcute (declarat NBA Most Improved Player în sezonul 1995 – 1996), Ghiță Mureșan se va confrunta cu numeroase accidentări. Conferința de Est era dominată de Chicago Bulls și al său Dream Team condus de Michael Jordan. Ultimul sezon îl petrece la New Jersey Nets. Va strânge peste 300 de meciuri în liga nord-americană într-o perioadă de aur pentru baschet.

Mai există o listă uriașă de jucători europeni de care nu am povestit, cel mai important fiind, fără îndoială, Dirk Nowitzki, dar și frații Marc și Pau Gasol, francezul Tony Parker și mulți mulți alții. Despre ei, într-un episod viitor.