
Ferestre – Poveștile orașului și ale lemnului e un proiect ce urmează a fi implementat la Mediaș și se anunță foarte interesant. Și spun asta prin prisma omului care a avut ocazia să se plimbe la pas prin “Cetatea Luminii” de nenumărate ori și să am parte și de ghizi pricepuți care să îmi arate nenumărate simboluri și elemente de arhitectură încrustate pe clădiri sau porți (mulțumirile merg către Adrian Matei și Ioana Pătrășcoiu, dar și către Feri Teglaș, că el e vinovat de 3/4 din vizitele mele acolo). Printre clădirile mele favorite sunt cea a Liceului Teoretic Stephan Ludwig Roth și Hotelul Traube, unde am stat de câteva ori și unde am mereu senzația că pereții știu multe povești. Și, de dată mai recentă, prin amabilitatea Ioanei, și vechea sinagogă, care își caută cumva strălucirea de altă dată, dar dacă ați avea idee măcar ce comori spirituale sunt acolo (nu sunt bani, nu vă apucați să spargeți ușile!).
Este o inițiativă ce își propune să familiarizeze comunitatea locală cu estetica și funcționalitățile ferestrelor istorice ale caselor săsești (una dintre acelea pe care visez să mi le cumpăr cândva, dar nu în Mediaș, ci într-unul din satele săsești din sudul Transilvaniei). Pentru că e important ca în primul rând locuitorii orașului trebuie să identifice acele elemente arhitecturale specifice orașului.
Astfel, în cadrul proiectului, vor avea loc în lunile septembrie și octombrie mai multe activități printre care:
Proiectul Ferestre – Poveștile orașului și ale lemnului este implementat de asociația Fanny Baumel, cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România, din timbrul de arhitectură. Mai multe informații veți găsi în perioada următoare pe pagina Casa de lângă Sinagogă Mediaș.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!