După reușita primului episod de Folk pentru Biodiversitate de la București, am prins curaj și, așa cum am promis, a venit momentul să repetăm isprava și în țară. Mai precis, urmează spectacole în două orașe, la Alba Iulia și Mediaș și nu singur, că nu e frumos de unul singur.
Pe 23 iunie ne vedem la Teatrul de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia, iar alături de mine pe scenă va fi Silvan Stâncel. Cred că ne știm de mai bine de 15 ani și mă bucur că vom împărți scena. Nu am mai cântat la Alba Iulia din 2016 cred, un oraș de care sunt legat emoțional (primul festival în care am cântat a fost Ziua de Mâine în 2007, aici, la Alba). Spectacolul începe la ora 18.30.
A doua zi, pe 24 iunie, trebuia să cânt, în premieră în cei 19 ani de carieră, la Reghin, la Casa de Cultură Municipală “Eugen Nicoară”. Din păcate, lucrurile au luat o turnură nedorită și, din motive care nu țin de mine sau de gazda mea, Angela Mariașiu, a trebuit să amânăm spectacolul la ea acasă pentru o dată ulterioară. M-a salvat însă fratele Feri Teglaș, first of his kind, care m-a alipit rapid de Ziua Iei la Mediaș. Astfel că, cel de-al treilea spectacol din serie va avea loc la Muzeul Municipal din Mediaș, începând cu ora 19.00.
Pentru ambele spectacole, intrarea este liberă, iar spectatorii vor putea să doneze în urna situată la intrarea în arenele de spectacol. Vă reamintesc că scopul campaniei “Folk pentru Biodiversitate” este strângerea de fonduri pentru Centrul pentru reabilitarea faunei sălbatice ACDB de la Petrești (jud. Vrancea).
Mulțumiri gazdelor celor două evenimente că ne primesc să cântăm, chiar înseamnă mult pentru mine. Mulțumiri prietenilor care au pus umărul ca lucrurile să se întâmple, Silvan, Ioana Bogățan și Cristina Smadea (Teatrul de Păpuși “Prichindel”), Pompilia, Feri. Și vă las cu o piesă care sigur nu va lipsi din playlist-ul concertelor.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok