Pe Green Onions Experience i-am cunoscut anul trecut la Rm. Vâlcea, am cântat împreună în Abby Stage, reședința de iarnă a lui Mihai Mugescu, creierul și inventatorul Open Air Blues Festival Brezoi. La Brezoi 2022 i-am revăzut live și mi s-a confirmat că părerea de la Vâlcea e corectă: puștii au un viitor frumos în branșă, făcând o foarte bună impresie celor prezenți, chiar dacă au deschis una din zile. Cele patru “cepe verzi” sunt: Vlad Mocănescu (chitară, voce), Vasile Dincă (chitară), Darius Blaj (chitară bas), Petru Covriga-Dragu (tobe). Vlad a fost invitatul meu la concertul de la Cluj-Napoca și mamă, ce Where do you think you‘re going am făcut! De altfel, amândoi suntem fani Mark Knopfler, chiar dacă e o diferență de vârstă apreciabilă între noi.
Ei bine, gașca nebună de la Cluj-Napoca tocmai au terminat albumul Troubled minds, primul lor album, au mai avut ceva EP în 2021, Back in Djah, dar ce auziți acum sună mult mai plin, mai așezat, semn că cei doi ani trecuți, prezența în festivaluri i-au maturizat un pic.
Turneu de promovare album Green Onions Experience
Green Onions Experience au stabilit deja primele date ale turneului de promovare a albumului, eu mi-am luat deja bilete la concertul de pe 20 aprilie la București, în The Pub (le găsiți pe Ambilet). Dar eu vă invit să mergeți să îi vedeți oriunde îi prindeți, nu veți fi dezamăgiți (una din ocazii va fi în vară Open Air Blues Festival Brezoi 2023, când vor deschide seara cu Eric Gales).
11 aprilie, The Tavern Pub, Satu Mare;
14 aprilie, Hardward Pub, Cluj-Napoca;
15 aprilie, Dome’s Pub, Târgu Mureș;
18 aprilie, Aby Stage, Râmnicu Vâlcea;
19 aprilie, Fado Pub, Craiova;
20 aprilie, The Pub, București;
21 apriilie, Sports Pub, Buzău;
4 mai, Manufaktura, Timișoara.
Și, ca de plecare, băieții au făcut și un videoclip piesei ce dă titlul albumului.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok