Mai e putin pana la startul Jocurilor Olimpice, chiar foarte putin. Pregatirile sunt in toi, campaniile aditionale asijderea (vezi aici cateva din ele), concentrarea e la niveluri maxime. Cu toate acestea, oamenii de la Federatia Romana de Polo s-au gandit sa inlesneasca o intalnire intre componentii nationalei de polo (care pe 23 pleaca deja la Londra) si fani, astfel ca sambata, 21 iulie, intre orele 08:00 – 14:00, la bazinul Dinamo (Sos Stefan cel Mare, nr. 7 – 9), are loc cea de-a doua editie a programul “Porti deschise catre sport“, o initiativa de promovare a sportului, in randul copiilor.
Programul evenimentului e urmatorul:
08:00 – 11:00: Campionat Zonal al echipelor de juniori III;
11:00 – 11:30: acordarea de premii din partea partenerilor nostri – Cinema City;
11:30 – 12:30: meciuri demonstrative intre echipa nationala si echipele de masters;
12:30 – 14:30: exercitii demonstrative si concursuri de tehnica intre copiii prezenti la eveniment si membrii lotului Olimpic – sesiune de Q&A si autografe.
Asadar, daca vreti sa le oferiti piticilor vostri ocazia sa se balaceasca in bazinul Dinamo alaturi de cei mai buni poloisti romani ai momentului, eu zic ca merita dati o fuga la Bazinul Dinamo. Veti cunoaste niste baieti absolut extraordinari, modesti si hotarati pe treaba. Altfel spus, niste sportivi adevarati.