Știți momentul acela când toată lumea spune că e imposibil, că nu se poate, că ce vrei tu e prea complicat și greu? Cu toții îl știm. Toți cei din jurul meu îmi spun că sunt nebun că fac 2000 de discuri, în condițiile în care discurile nu se vând în general, că sunt nebun că trag cu instrumentiști în loc să limitez costurile și să înregistrez cu instrumente sintetice, că visez să ajung pe radiouri cu chestiile mele acustice și câte și mai câte.
Le dau dreptate, nu e deloc ușor. Dar nu cred în imposibil. Cred în oameni care la rândul lor cred în visele lor și care luptă pentru ca ele să se îndeplinească. Care nu așteaptă să cadă din cer, care încearcă să înțeleagă unde se blochează lucrurile și găsesc soluția pentru a le debloca. Nu credea nimeni că voi reuși de la primul album să scot profit, să îl lansez în 27 de orașe, să am alături atâția bloggeri care să mă susțină și, în esență, să conving atâția oameni. Audaces fortuna invat, zice un proverb latin, iar eu prefer să cred acest lucru decât să spun, vexat, că mă întind mai mult decât e cazul.
Schimbăm planul discuției, dar subiectul rămâne același. Aqua Carpatica a semnat o serie de contracte de export și va fi disponibilă în 14 țări de pe glob: SUA (Sprouts Farmers Market), Marea Britanie (lantul de magazine Whole Foods), Japonia (lanţul Metro Cash& Carry), China, ţările Golfului (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Regatul Bahrain, Regatul Arabiei Saudite, Sultanatul Oman), Rusia, Moldova, Germania, Ungaria. Nu e ușor să intri pe piețe extrem de mature (mă gândesc aici la UK, SUA, Japonia), să respecți standardele și normativele acestora și nici să te iei la trântă cu jucători importanți din domeniu, cu tradiție și experiență. Se schimbă multe paradigme de la o piață la alta, e nevoie de răbdare, de ambiție și de multe altele pentru a câștiga de partea ta consumatori exigenți. Dar cine a zis că e ușor, pentru că vorbim de un business, nu de poezie. Dar tradiția și brandurile puternice se formează prin astfel de teste de piață, mai relevante decât orice categorisire sau premii și statistici.
Nu există imposibil. Există doar oameni care se tem să creadă în proiectele lor.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
2 Comments
Bravo lor!
Apropo, mai e pe piata americana o firma romaneasca care se exporta cirese pentru deserturi.
@Madalin sunt convins ca mai sunt si alte firme romanesti care vand pe piata respectiva. Si ma bucur tare, dovedim ca suntem competitivi.