Independența e grea

În aceeași zi cu mine, trebuia să mai fie un concert la Craiova, din păcate, colegii mei au fost mai puțin norocosi, fiind nevoiți să anuleze/mute concertul din locul inițial. Eu trebuie să le mulțumesc încă o dată prietenilor din blogosfera craioveană, prezenți în număr mare la concert, pentru susținerea și dragostea lor necondiționată. Unii au lăsat copiii acasă (mulțumesc, Andra, că l-ai lăsat pe Luci să vină la concert! mulțumesc, Sergiu și Mihaela, că ați venit!), alții și-au adus prietenii, ceea ce a dus la o seară tare simpatică (pe scenă așa s-a văzut). Toate concertele din Craiova au fost realizate cu ajutorul lor – Luci, Daniel, Sergiu, Damian. Mulțumesc, Paul, pentru găzduirea la Irish Way Pub și platoașul irlandez (hihihi!).

Cu excepția artiștilor din linia 1, e tot mai greu să cânți în România, deși pentru folk ar trebui să fie mai simplu ca pentru alte genuri. Dacă nu ai un grup de fani care să coaguleze în jurul lor și alți oameni, te duci la noroc, te duci să încerci marea cu degetul. Uneori îți iese, alteori nu. Media oamenilor este de 40-50. E drept, nici noi nu înțelegem că e greșit să cânți de 3 ori într-o lună în același oraș, că fiecare din noi poate pune umărul și tot așa. Dar asta e altă discuție. Trebuie să recunosc că noi, artiștii, avem mai multă nevoie de cluburi decât au cluburile nevoie de concertele de folk. Și nu trebuie să uităm niciodată că un club nu e casă de cultură, ci un business. Sigur că mi-aș dori să cânt numai în teatre, în case de cultură și în biblioteci, dar nu mă sună nimeni din cei ce le conduc cu oferta să îmi plătească un onorariu minim și cheltuielile. Astfel că trebuie să mă descurc altfel, independența vine cu un preț.