Pe Joe Rusi l-am cunoscut la Open Air Blues Festival 2022, prima ediție de festival la care am participat ca membru în echipă. Și poate nu mă aplecam asupra muzicii lui dacă nu îmi spunea Anca (o prietenă comună și mare fan de folk) să îl urmăresc. Mi-a plăcut foarte tare If only tonight atunci, ascultată live, care a intrat apoi în playlist-ul meu de blues. Am început să ne urmărim pe Instagram (el nu locuiește în România) și așa am văzut că în 2025 pregătește lansarea unui album nou, intitulat Spaces, pe care l-am ascultat și am zis să vă povestesc și vouă despre el.
Albumul este înregistrat live în studio, sunt 10 piese, și voi menționa câte ceva despre preferatele mele. Let’s meet there are un aer ușor de country, posibil să fie de la chitara acustică și vocea feminină ce îl completează. Și vă propun, cât mai citiți, să îi dați un play.
La Hold mi-am amintit că Joe Rusi e chitarist de blues (haha!), chitara electrică își reia dominația, ocupă în forță peisajul piesei. Spaces, piesa care dă titlul albumului, e profundă ca text, Hammond-ul e discret pe strofe și completează armomic, apoi devine maiestuos pe partea de solistică. Când am văzut Where did you sleep last night, m-am gândit că am de ascultat un cover după piesa celor de la Nirvana, dar nu e cazul, toate cele 10 piese sunt originale, compuse de Joe. Iar You’re amazing a finalul perfect pentru album și nici nu vreau să vă spun mai mult, vă las să o descoperiți.
La realizarea albumului au contribuit: producție, mix și inginer de sunet: Thomas Gallatin, iar masterizarea este realizată de Karl Klaseie și pot spune cu mâna pe inimă că au făcut o treabă foarte bună. Versurile pieselor sunt semnate de Joe Rusi și Hanne Birkeland. Per ansamblu, e un album care mi-a prins tare bine într-o dimineață urâtă de noiembrie, mi-a dat o stare de bine. E un mix foarte bun de electric blues, cu chitară dominantă, și “balade” (a se citi piese slow). Pentru un album de blues, îmi plac foarte mult versurile unor piese.
Albumul este disponibil pe rețelele de streaming (Spotify, Apple Music, YouTube Music etc.). Pe Joe Rusi îl puteți vedea live în România în 2026 la Urban Blues Festival în București în luna martie, dar și la Suceava Blues Festival, evident la Suceava, în luna iunie.
A beneficiat de o bursă la celebrul Berklee College of Music, obținând o diplomă de master în compoziție și chitară, panelul de evaluare incluzând nume ca Steve Vai sau Paul Simon. Albumul său, Who I Am, înregistrat în New Orleans alături de o serie de muzicieni de prestigiu precum George Porter Jr., a fost nominalizat la Spellemannprisen (echivalentul norvegian al premiilor Grammy) în 2016.
Este director al Lund Arts School și coordonează secția muzicală de la Lundheim Folkehøyskole, Norvegia.
Discografie
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!