Ieri, 7 august, probabil una din cele mai marcante zile din ultimii ani… am participat la inmormantarea celui ce a fost Florian “Motzu’” Pittis, actor, director de radio, folkist, de ce nu mason si rapidist, om de cultura… nu voi pretinde ca am fost acolo pentru ca l-am cunoscut indeaproape sau ca am fost prieteni sau colegi de breasla. Nu, a fost unul din oamenii pe care i-am considerat vizionari in tot ceea ce faceau, oameni dedicati cu toata fiinta lor proiectelor in care se implicau. Dar am mers pentru ca multi din oamenii din Radio3Net, proiectul caruia Motzu Pittis i se dedicase in ultimii doi ani, imi sunt prieteni si am vrut sa fiu alaturi de ei intr-un moment ca acesta.
Am ajuns dimineata la 9 la “Bulandra”. Era oarecum liniste. Inca nu se pornise valul de oameni. Ploua insa din Ceruri. Dumnezeu era trist ca Motzu’ pleaca. Doar cei de la Radio3Net si 7 frati masoni il vegheau. Interesanta imagine, unii intruchipau sobrietate, ceilalti fantezie, parca reprezentand cele doua jumatati din Motzu’ – liderul mason, dominat de “echilibru” si “dreptate impartiala”, si artistul, parca vesnic in jeans si tricou. Cu trecerea timpului a aparut si o grupa de juniori ai clubului Rapid care au stat o vreme de veghe langa sicriul Aristocratului rapidist. Apoi actori, prieteni si foarte multi oameni simpli, cu o sfiala aproape religioasa, care doreau sa lase o floare, sa aprinda o lumanare sau pur si simplu sa il vada pentru ultima oara. Si ziaristi, dornici sa isi faca meseria, insa prea putin “macinati” de respectul pentru un coleg, un artist, un om ce s-a stins.
Incet-incet, teatrul s-a umplut de oameni si flori. Sute de coroane, milioane de flori. Parca picaturile de ploaie se transformau in flori cand atingeau pamantul. Aranjam coroanele pe treptele teatrului si ne intrebam oare cate flori vor mai veni. Au plecat la cimitir 3 dube de coroane si flori. Daca le-am fi asezat pe caldaramul soselei, ar fi acoperit drumul de la Bulandra pana la Bellu.
La 13.15, dupa terminarea slujbei, s-a plecat de la Teatrul Bulandra la Radio, apoi, cu ajutorul politiei, am strabatut orasul in mare viteza pana la cimitir. Drumul intre Piata Unirii si Liceul Sincai era plin de masini ce urmau masina funerara. Atunci de-abia am realizat cat de multi suntem.
La cimitir, tensiunea emotionala parca a crescut exponential. Era inceputul sfarsitului. Parca ploua cu ura. Mi-aduceam aminte de cantecul lui Vali Sterian: “ploua meschin, parca rautacios, totul iti pare intors pe dos”. Am remarcat luciditatea lui Nicu Alifantis, care, cu sprijinul jandarmilor, a incercat sa limiteze imbulzeala din jurul celor ce purtau sicriul. Foarte frumos si gestul suporterilor rapidisti care au cantat imnul Rapidului si au scandat “Te vom iubi mereu”. Ritualul mason a continuat, un pic acaparator (nu au lasat pe nimeni sa poarte sicriul in afara “oamenilor in costum” – bravo lui Florin Zegrea ca nu a cedat, acolo trebuia sa fie si un actor, si un folkist pentru ca Florian Pittis a fost mai mult decat un mason) si un pic “rece” – pareau oameni care indeplinesc o sarcina. In acel moment, m-am uitat la oamenii de la Radio3Net – ploaia si lacrimile se amestecau pe fetele lor, aproape schimonosite de durere: Vio, Trifu, Florescu; pana si Florin, care pana atunci rezistase, avea ochii in lacrimi.
Cu incetinitorul parca, mormantul s-a inchis. Am acoperit acel colt de cimitir cu coroanele aduse, iar florile le-am depus pe mormantul unuia din vecini, Amza Pellea. Ploaia se oprise si ea. Drumul sau pe acest Pamant se terminase. De acum, Motzu’ Pittis va exista prin faptele sale si prin amintirile noastre.
Lacrimi din cer pentru oameni/ Ochi ce jelesc nemurirea/Giulgiu de flori si tristete/ Toate vestesc despartirea… Cavaleri ce vegheaza un Frate/ Copii ce plang pentru Tata/ Linistea-ncet se asterne/ Astazi, aici, “Piesa-i gata!”Ți-a plăcut? Dă mai departe!
