Sunt unul din cei care, atunci cand viziteaza un oras necunoscut, fac poze la toate cladirile ce par sa ascunda o poveste intre ziduri. Nu de putine ori, majoritatea pozelor sunt cu edificii si prea putine cu mine. Pentru ca pe mine cam stiti cum arat si cam stiu cum arat, dar un monument imortalizat inseamna pentru mine o amintire de neuitat.
Astazi vreau sa povestim despre cateva monumente pline de istorie din Romania si care fie se afla in colaps, fie in situatia fericita de a fi fost renovate si redate circuitului turistic si/sau destinatiei originale.
Cazinoul din Constanta l-am vazut ultima oara functional in 2005 (poza din stanga e din 2002). Am fost dezamagit inca de atunci – personal indolent, ferestre cu inceput de rugina, cate un geam crapat pe ici, pe colo. Era clar ca merge spre desfiintare. Toata lumea banuia ca se dorea cumpararea lui la un pret scazut. Fara indoiala, este sau era un monument reprezentativ pentru Constanta. De fapt, e prima cladire care imi vine in minte cand ma gandesc la orasul de pe malul marii. Actuala cladire a fost construit ala inceputul secolului 20, in stil art-nouveau, dar istoria unui astfel de stabiliment pe faleza constanteana incepe la 1880 (istoria completa o gasiti aici, [1]).
In august 2011, Elena Udrea se lauda pe blogul personal “Cazinoul din Constanta va fi renovat, fie ca vrea sau nu primarul Mazare”. Pe 4 ianuarie 2012, acest monument trece la ministerul turismului, Guvernul aproband bugetul necesar renovarii [2]. Au trecut anii, s-au schimbat guvernele, cazinoul a ramas la fel, desi intre timp se intoarce la Primaria Constanta [3]. Pe 11 iunie 2012, Radu Mazare a afirmat din nou ca refuza sa renoveze cazinoul din banii constantenilor si ca vrea sa il vanda unui investitor strain care sa il renoveze.
Prin luna iulie a acestui an, am ajuns, intamplator, pe faleza si am observat agitatie la Cazino. Era deschis pentru vizitare, dar ce am descoperit in interior a fost de-a dreptul socant. Practic, a fost lasat in paragina, mocheta odata rosie sau albastra, acum e aproape neagra, peretii sunt scorojiti, iar lumea intra chiar si cu casti de protectie, de frica sa nu cada vreo bucata de tencuiala. Sala de bal, cu scena, este o ruina, parchetul este rupt sau cotropit de praf. Concluzia? Pana se hotaraste cineva sa renoveze acest edificiu, s-ar putea sa nu mai aiba ce renova.
Beraria Gambrinus (de fapt ultima locatie cu acest nume, cea originala fiind situata pe Str. Campineanu, la intersectia cu Calea Victoriei [4]) este unul din locurile frecvent mentionate in schitele lui Caragiale, fiind unul din locurile frecventate de personajele sale. Cand am venit la facultate in Bucuresti in 1996, treceam mereu pe langa ea, fiind situata langa cinematografele unde imi petreceam destul de mult timp (Corso, inca nerenovat pe atunci, Lumina, Festival, Bucuresti). Locatia de la parterul fostului Hotel Cismigiu (da, hotelul din piesa celor de la Vama Veche) era o ruina, cu cartoane in loc de geamuri, loc pentru aurolaci si dependentii de heroina. In 2004, in plin boom imobilar, dezvoltatorul imobiliar spaniol Hercesa cumparau imobilul, dar lucrarile de reconstructie aveau sa demareze abia in 2009. In fapt, nu era o reconstructie propriu-zisa, multe parti din cladire fiind intr-o stare avansata de degradare, ci o constructie noua respectand fatada cladirii originale [5]. Iar primul “locatar” al cladirii proaspat renovate va fi Institutul Cervantes, care va inaugura acest sediu cu vernisajul expozitiei de fotografie Marín. Fotografii 1908-1940, realizat in colaborare cu Fundatia Pablo Iglesias.
Cand ai un monument precum Manastirea Humor, construit undeva la 1500, parte din patrimoniul UNESCO, e greu de inteles pentru mine de ce l-ai lasa aproape in paragina, cu lucrari de renovare care dureaza de ani de zile. In acelasi timp, gard in gard cu manastirea s-a construit o alta biserica, cu trei turle. Cum ambele biserici sunt ortodoxe, evident se afla sub aceeasi jurisdictie. Astfel ca este peste puterea mea de intelegere de ce nu au fost investiti banii in renovarea unui monument vechi de mai bine de cinci secole, recunoscut ca avand valoare mondiala si in care se puteau tine slujbe la fel de bine ca in noul lacas de cult.
In curtea Facultatii de Chimie din Soseaua Panduri exista Capela Elisabeta Doamna. Cand eram student, era incuiata si in paragina, neputandu-se intra in ea si nefiind marcata in nici un fel. Pe atunci, cladirea se afla in administrarea institutului ECOIND, astfel ca nimeni nu se preocupa de soarta ei. Un cadru didactic mai in varsta ne-a povestit totusi ca pictura murala era realizata de pictorul Gheorghe Tattarescu. Bisericuta a fost ridicata la 1870, la solicitarea Reginei Elisabeta, in incinta azilului de fete ridicat cu 8 ani inainte de sotii Davila [6]. Astazi, monumentul (foto dreapta, sursa foto) este functional, efectuandu-se aici chiar servicii religioase.
Ultimul exemplu este Spitalul Coltea. A fost primul spital construit in Bucuresti, la inceputul secolului 18, ca spital pentru saraci.[7] Situat vis-a-vis de Universitatea la care am studiat si unde lucrez, il vad aproape zilnic de mai bine de 15 ani. Ani de zile era o cladire cenusie, trista, care ascundea oameni cu probleme de sanatate.
De mai bine de un an, poate mai mult, lucrarile de renovare a spitalului au transformat cladirea obosita de alta data intr-un mic palat (foto stanga, Nicu Bunu, wikipedia).
Referinte
[1] Cazinoul din Constanta – zbucium de istorie link
[2] De ce sufera Cazinoul? Simbolul orasului intra în reparatii capitale, Adevarul link
[3] Cazinoul din Constanta revine în administrarea primariei, Adevarul link
[4] Gambrinus, Art Historia link
[5] Cum arata cladirea în care functionau odinioara Hotelul Cismigiu si Beraria Gambrinus, Forbes link
[6] Capela „Elisabeta Doamna“ din Bucuresti, în slujba tinerilor, Basilica link
[7] Spitalul Coltea, Wikipedia link
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
