Sună telefonul, mă uit “Nicu Alifantis”. Îmi spune: “trebuie să ne vedem, am ceva pentru tine!”. Mă gândesc că a mai scris vreo carte (dacă era album, știam deja), că tot fusese Gaudeamus. Ne vedem la locul clasic, Boutique du Pain, la parterul Teatrului Excelsior. Ajung acolo și dragul de el scoate o frumusețe de balon oval cu autografele jucătorilor de la Timișoara, nimeni alții decât proaspeții campioni ai României.
Povestea balonului oval este și ea una specială. A fost achiziționată la o licitație în scop caritabil organizată de clubul Rotary Buziaș, unde banii obținuți au mers la achiziționarea unui echipament medical ce urma să fie donat unui spital. Iar dragul de Nicu Alifantis îmi spune: “când am văzut-o, la tine m-am gândit instantaneu! Am știut că eu o câștig!”.
Între timp, mingea și-a primit locul de cinste în vitrina de la sediul Kooperativei 2.0., alături de alte cadouri speciale primite de-a lungul timpului. O adevărată vitrină cu trofee.
Domnule Alifantis, știu că nu vă vom convinge prea curând să mergeti la un meci de rugby. Lirica lui Nichita poate nu cadrează cu epopeea jocului de rugby. Dar știu sigur că spiritul rugbyului este viu în sufletul dumneavoastră, chiar dacă nu o realizați explicit. Pentru că la rugby nu contează pe cine ai în față, e mult mai important pe cine ai alături!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok