În ultimele săptămâni, am avut ocazia să vizitez circa 20 de școli din județele Vrancea, Caraș-Severin și Mehedinți, scopul vizitelor fiind livrarea unor materiale educaționale ce vizează biodiversitatea României, realizate în cadrul unor proiecte, și susținerea unor lecții interactive pe același subiect. Dar nu despre proiecte și materiale vreau să vorbesc, ci despre câteva lucruri observate pe parcursul acestor vizite.
Școlile din Vrancea sunt găzduite, în marea lor majoritate, de clădiri renovate recent, cu termopane, cu mulți elevi. În aceste școli, dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare, problema o reprezintă de cele mai multe ori, resursa umană, formată din profesori blazați, prost plătiți, practic fără nici o motivație profesională sau financiară. Cum spunea un prieten, bani pentru pietre se găsesc mai rapid (mai ales în campanii electorale, aș zice eu), resursa umană durează ani până o formezi.
Pe de altă parte, în Caraș-Severin întâlnim o diversitate etnică importantă (în special români, sârbi, cehi, romi). Astfel că, în unele clase, copiii se uitau cam ciudat la noi, pentru simplul motiv că vorbeau mai curând sârbește decât românește. Școlile sunt mult mai modeste, au fost renovate cu ani în urmă. În unele locuri au videoproiectoare (în altele, și dacă există, nu le-am găsit noi). Dar oamenii sunt gospodari, în toate școlile era cald, se vedea că oamenii își dau silința să le deschidă ochii elevilor către subiecte dincolo de programa școlară. Au fost școli în care nu am găsit un prelungitor, de exemplu.
Pe de altă parte, cât le poți cere unor profesori care fac naveta și care sunt nevoiți să iasă la ocazie de la Svința la Eșelnița, pentru că nu există decât o cursă pe zi, iar la ora 12-13 când se termină orele acesta a trecut deja.
Eroii din școli de provincie
La Pojejena l-am găsit pe profesorul Tomislav Popovici și pot spune fără rezerve că este unul din oamenii care schimbă lumea. Elevii lui au fost de departe cei mai atenți și cei mai interesați de ce povesteam noi. Este coordonatorul ansamblului de dansuri din comună, chiar în ziua în care noi am vizitat școala, echipa sa era prezentă la TVR, în emisiunea Europolis. Ciprian, ranger la Parcul Natural Porțile de Fier, ne-a povestit că este sufletul activităților din școală, că prin intermediul ansamblului a oferit copiilor multe oportunități de a vizita locuri din România și de peste hotare. Holul era tapetat cu trofee de la diferite competiții sportive sau artistice, am aflat că aveau și un colț al prietenilor naturii.
Dacă o generație eșuează, dacă nu se ridică la înălțimea așteptărilor, nu căutați alți vinovați decât părinții și educatorii lor. Copiii tupeiști din jurul nostru și elevii obraznici și disprețuitori față de profesori sunt, de cele mai multe lor, rezultatul lipsei educației de acasă, sunt oglinda a ce au auzit și au văzut la părinții lor. Profesorii, pe de altă parte, se adaptează tot mai greu noilor paradigme ale societății de azi, unele total diferite celor de acum 20-30 de ani. De fapt, sunt diferențe foarte mari și față de acum 10 ani (gândiți-vă câte smrtphone-uri existau în 2005) și acesta e doar un exemplu. Copiii au acces la resurse tot mai multe și mult mai rapid, sunt mult mai versatili în aspecte legate de tehnologie, tentațiile ce îi înconjoară sunt mult mai numeroase.
Vrem schimbări și reforme, dar când se realizează, ne deranjează că ne obligă să ne schimbăm obiceiurile și să renunțăm la metehne. Vrem rezultate imediat, ceea ce este imposibil, pentru că resursa umană se formează în ani, iar rezultatele pregătirii lor se văd în rezultatele copiilor de peste zeci de ani. Depinde doar de noi când începem să investim pe termen lung. Altfel, doar vom constata periodic că din școli nu ies oameni pregătiți pentru viitor, ci doar niște oameni cu diplome în mână.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
