No man’s land

Vorbind despre filmul premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin al lui Danis Tanovic, No man’s land, criticul de film Beth Accomando aprecia nebunia comică ce domină întreaga poveste petrecută în timpul războiului din Bosnia. Regizorul bulgar Alexander Morfov a adaptat filmul pentru scena de teatru la Naționalul bucureștean, în traducerea lui Andrei Marinescu. No man’s land este o satiră a războiului, o critică la adresa comunității internaționale ce asistă uneori impasibilă la astfel de conflicte, o comedie neagră ce ironizează goana după senzațional a presei din epoca modernă (cu războaie transmise live și reporteri în goană după senzațional).

E foarte probabil ca piesa No man’s land să mă fi impresionat și pentru că, lucrând atâția ani pe granița cu fosta Iugoslavie și apoi Serbia, să fiu familiarizat cu modul de a fi al acestor popoare, dar vă asigur că multe din atribute sunt specifice balcanilor, le veți regăsi și în cultura noastră. Pe de altă parte, războiul nu e niciodată drept sau sfânt, există întotdeauna victime colaterale, care nu au nici o vină, la fel cum există oameni care profită de război în fiecare din taberele beligerante.

Piesele ce alcătuiesc coloana sonoră nu sunt alese la întâmplare, ci sunt metafore puternice în contextul piesei (Dire Straits – Brothers in Arms, Bob Dylan – Knocking on Heaven’s Doors, Johnny Cash – We’ll Meet Again). Recunosc că m-am trezit fredonând despre camarazii lui Mark Knopfler în timpul piesei. Dar punctul culminant este perfect condimentat de piesa celor de la The Farm, all together now in no man’s land. Exact acolo unde războiul îi aduce pe sârbul Nino (Ciprian Nicula) și bosniacul Ciki (Richard Bovnoczki), adversari în război, dar parteneri în lupta pentru viață. Cel de-al treilea, Cera (Mihai Călin), de asemenea bosniac, este simbolul a tot ce înseamnă războiul: cruzime, indiferență, ură, cinism. Și oricât de greu ar părea, lucruri precum epurări etnice sau crime împotriva umanității se petrec în Europa anilor ’90. 

Limbajul e unul mai colorat (spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 16 ani), dar dacă vă imaginați că pe front e timp de bune maniere și politețuri, iar soldații discută despre eroism și patriotisme, aveți o imagine deformată de beletristică a războiului. Soldații nu sunt doar niște mașini, ce vorbesc despre idealuri și eroism, patriotism și alte chestii pompoase. Soldații sunt, dincolo de orice, niște oameni care se tem că poate nu mai ajung să își vadă familiile, se bucură de lucruri mici și luptă cu îndârjire nu pentru idealuri, ci pentru a rămâne în viață. Iar sorții, după cum veți vedea și în piesă, se pot schimba în orice moment.

Veți râde mult la piesa de la TNB, pe care v-o recomand cu mare drag, umorul este una din armele oamenilor ce încearcă să nu își piardă cumpătul în aceste momente de criză. Dar în aceeași măsură vă veți întrista gândindu-vă că e nevoie de o simplă scânteie ca ele să se repete, iar Europa în aceste momente pare mai expusă ca niciodată. Mă mănâncă degetele să vă povestesc anumite scene sau replici, dar aș strica totul când veți merge să vedeți piesa.

Câteva cuvinte despre Danis Tanovic: să câștigi Ursul de Argint cu un film având un buget de 17.000 de euro (An episode in the life of an iron picker) poate părea greu de imaginat, dacă nu ar fi vorba de un regizor care în prealabil câștigă Oscarul pentru cel mai bun film străin. De altfel, No man’s land a strâns nu mai puțin de 42 de premii internaționale. Cel mai recent film, Moarte la Sarajevo, apărut în 2016, câștigă Marele Premiu al Juriului la Berlinală, în 2016.

Următoarea reprezentație are loc duminică, 23 aprilie, biletele sunt de 3 categorii – 70 lei, 30 lei, 20 lei (ultimele pentru elevi, studenți și pensionari). Piesa se joacă în Sala Studio a TNB (fosta sală a Teatrului de Operetă), decorurile sunt foarte bine realizate de Nikola Toromanov, iar costumele îi aparțin Andradei Chiriac.