Noiembrie 2024 insistă să mai scriu pe blog, nu de alta, dar am mai multe concerte – trei la număr – de care poate vreți să aflați și, la fel de recomandat, poate și veniți să ne vedem. Mai ales că două dintre ele fac parte din turneul #Matache20, iar al treilea este unul caritabil, pentru o cauză nobilă. Și să le luăm pe rând.
Joi, 21 noiembrie, ne vedem la AntiGalerie Cactus în Târgu Mureș (Str. Aurel Filimon nr. 14). N-am cântat niciodată la Târgu Mureș, deși am tot încercat de prin 2013 cel puțin. Am gasit acum locul și le multumesc gazdelor că încearcă cu mine, rămâne să conving cât mai mult oameni să vină. Dacă vreți să știți cum am ajuns să îmi doresc să cânt la Târgu Mures, povestea începe cu piesa Colind pentru prieteni. O doamnă tare dragă mie îmi trimite un e-mail prin 2007 să îmi spună că a auzit piesa la radio și vrea să o cumpere (printr-un sms cu taxă specială). N-aveam opțiunea aceasta pe atunci, dar simpla propunere m-a onorat și i-am trimis piesa. Ani de zile, ne-am chinuit să facem cumva să sa rupem blestemul și sper să ne iasă pe 21 noiembrie. Dacă aveți vreun prieten la Mureș, trimiteți-le afișul sau evenimentul, spuneți-le sa vină. Promit sa nu vă fac de râs. Biletul costă 50 de lei și primiți un CD inclus în prețul biletului, iar dacă veniți în cuplu, unul primește Alchimie, celălalt Ninsorium.
A doua zi, vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 18.00, vă aștept pentru un recital și o sesiune de autografe și poze la Muzeul Etnografic al Maramureșului “Francisc Nistor” din Sighetu Marmației (Piața Libertății nr. 1). Am fost la Sighet la muzeu și cu primul album, în 2013, astfel că le mulțumesc că mă primesc și cu turneul aniversar. Intrarea este liberă. Este al 10-lea concert din turneul aniversart #Matache20, momentan nu mai am nimic planificat sau în discuție.
M-a sunat prin septembrie sau la început de octombrie Sorin Poclitaru dacă vreau să contribui la un spectacol caritabil și, după cum mă știți, nu spun nu atunci când pot da o mână de ajutor. Astfel că, pe 27 noiembrie, începând cu ora 20.00, vă dăm întâlnire în clubul I-auzi una (da, așa se cheamă clubul, Str. Bărăției nr. 33, la etajul 1) ca să îl ajutăm pe Luca. Biletele costă 55 de lei sunt disponibile pe IaBilet. Este foarte posibil ultimul concert din București în 2024.
Dacă vreți cumva tricouri cu turneul aniversar #Matache20, rugămintea este să îmi scrieți în prealabil ca să am măsurile potrivite. De multe ori se întâmplă să nu am toate mărimile și e păcat să vă dezamăgesc. În rest, sharing is caring, dați de veste prietenilor și ne vedem la concerte.
Nu în ultimul rând, stați cu urechea pe radiouri, pentru că primul single de pe viitorul album este deja pe radio, a fost deja difuzat la Radio România Internațional și RockFM. Pe 13 noiembrie sunt la Radio România Actualități, de la 11.30 la Prietenii de la Radio, pe 14 noiembrie ne auzim la RFI România, în emisiunea lui Valentin Panduru, iar pe 19 noiembrie la Radio Seven, povestim cu Robert Tache.
Vă pupă Make cu toată dragostea lui alchimică, folkistică și necondiționată!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!