Cel mai greu in viata e sa lucrezi cu oameni. Cand lucrezi cu caramizi, le muti unde vrei, le trimiti unde e nevoie, tu decizi daca ele ajung sa alcatuiasca o casa, un cotet sau doar barele unei porti de fotbal pe un maidan. Si mai greu e cand depinzi de oameni, cand rezultatele tale depind de munca, de implicarea altora. Orice echipa e formata din oameni. Functionarea echipei, eficienta ei depinde de modul in care componentii ei reusesc sa conlucreze. De cele mai multe ori, un grup de oameni care actioneaza ca o echipa sunt mai eficienti ca o suma de oameni actionand pe cont propriu.
Tot rationamentul de mai sus e valabil atat la modul general, dar mai ales in sport. In sport depinzi de pasa unui coleg, de interventia altuia, de inspiratia celui de-al treilea si tot asa. Cand deciziile trebuiesc luat in secunde sau fractiuni de secunda, orice sincopa de la notiunea de echipa poate avea consecinte semnificative.
Echipa Bloggerilor a pierdut un meci. Primul din Cupa Media – RCS. Nu e nici o tragedie, tragedii au fost la Cernobil, la New York pe 11 septembrie sau la Madrid in metrou. Nu e nimic decisiv, avem sanse sa castigam cupa, la fel cum avem sanse sa terminam pe locul 4 din 5 echipe. Important e sa ne pastram bucuria de a juca fotbal, iar la final sa nu avem reticenta unei poze de grup, indiferent de rezultat.