Nu sunt și nu am fost vreodată vreun mare atlet, vreun mare sportiv, dar iubesc sportul și încerc să îl practic ori de câte ori am ocazia. Am practicat, mai mult sau mai puțin, cam tot ce înseamnă sport care presupune o minge – fotbal, handbal, baschet, rugby, volei, tenis de câmp, tenis de masă, badminton (atât mi-a venit în minte în momentul acesta), dar și chestii gen tras cu arcul sau, tot mai des, mers pe bicicletă. Cu toate acestea, nu m-a atras niciodată atletismul, ideea de a alerga fără nici un scop. Pur și simplu, nu mă stimulează în nici un fel și în plus nu am avut niciodată rezistență la alergarea pe distanțe lungi. Am însă foarte mulți prieteni care aleargă, unii chiar maraton și semi-maraton cu timpi foarte buni pentru oameni care fac asta doar de plăcere și sunt foarte mândru de ei.
Din când în când, însă, consider că trebuie să mai ies din zona mea de confort, să mai fac și chestii care nu îmi plac. Așa că am zis că trebuie să mă alătur lui Cristi în greaua încercare pentru noi doi, aceea de a alerga măcar 2 km la #HappyMoves, alături de #echipaluchinezu, care a inclus 14 oameni. E drept, m-a convins faptul că a zis că după mergem la pizza, dar asta e altă discuție (hihihi!).
Cronica cursei e simplă, dacă de oamenii puși pe alergat nu ne-am speriat că ne-au depășit cu o tură, trebuie spus că am fost de-a dreptul umiliți de copii de 7-8 ani care ne-au depășit cu brio în cele două ture de la intersecția Bd. Regina Elisabeta până la Piața Națiunilor Unite și înapoi. Partea frumoasă la astfel de curse este că, la nivelul meu, nu concurezi cu nimeni, decât cu tine însuți. Singura ambiție e să treci linia de sosire viu. Pe alocuri, alergarea (ușoară de altfel) se transformă în pas alert, pentru că simți că aerul e tot mai puțin. Dar mai iei o gura de apă, mai torni și în cap și mai găsești resurse pentru încă 100 m, și încă 100 m și tot așa. 2 km e o distanță infimă, probabil în 2 ore de fotbal alerg 4-5 km, dar acolo te odihnești în teren, pe când aici ești doar tu și asfaltul care parcă îți atrage picioarele ca un magnet și e tot mai greu să le desprinzi.
Am făcut-o și pe-asta, dar nu cred că mai găsesc prea curând un motiv de alergat așa, pe uscat!
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
2 Comments
Hehehe, cand mai vii pe la Craiova te luam la o alergare prin Parcul Romanescu, in jurul lacului (si pe urma ne oprim la o rehidratare cu bere la Ciobanasul), iar pe seara bagam si-un bowling, ca nu l-ai mentionat in lista 🙂 Spor(t)!
@Natural da’ cu ce am gresit, domnu’ Daniel :))