
Am auzit prima dată de Patreon de la o tipă, model (haha!), pe instagram, apoi ne-a povestit și Anca Lupeș la cursurile de industrie muzicală pe care le organiza. Dar nu mi s-a părut că ar fi cazul să îmi fac la momentul respectiv, alta era strategia și altele erau planurile. Dar când vine vorba de planuri, coronavirus a considerat altfel, așa că l-am făcut și e momentul să vedem cum merge proiectul demarat în urmă cu câteva zile. Practic, este un abonament la conținut original produs de mine și la care publicul larg nu are acces deocamdată.
Trebuie spus că în acest moment am 35 de abonați și că am postat deja primele recompense – prima piesă de pe albumul Ninsorium, dar și primul concert live exclusiv pentru abonați. Deja am mai bine de 1/2 din setlist-ul următorului concert, care estimez că va fi pe … 1 aprilie. Da, atât de multe piese nu am cântat la concertul de joi și am promis că jumătate din piesele de la următorul live vor fi piese noi (și nu vorbim de necântate până acum, ci doar de piese care nu au fost în setlist la primul). Am postat și o parte din grafica viitorului album, ca recompensă suplimentară, nu de alta, dar ieri ningea și m-am gândit că se potrivește.
E posibil ca înainte de cel de-al doilea concert să fac publică înregistrarea primului concert, ca să vedeți ce frumos ne distrăm. Pentru că, dincolo de cântatul meu, concertul a fost o ocazie pentru 20-30 de oameni să fie împreună, fie și virtual, și să se amuze (comentariile au fost delicioase), să uite pentru 90 min. de situația grea în care suntem cu toții.
Pentru că vor mai apărea conturi de Patreon, am zis să explic un pic mecanismul de funcționare.
Dacă vrei să mă susții, apasă butonul de mai jos și vei ajunge direct pe profilul de Patreon.
2 Comments
https://muzicianindependent.ro
@Silviu multumesc, din pacate, desi statul da niste compensatii artistilor independenti, eu nu ma incadrez – e doar pentru cei care isi castiga existenta exclusiv din drepturi de autor.