E unul din oamenii pe care îi divinizez în materie de muzică. E cu totul out of the box în concepția muzicală și a spectacolelor sale, lucrează cu instrumentiști impecabili, cum ar fi Tony Levin, basistul legendarei trupe King Crimson sau realizează duete cu voci de referință (Kate Bush, Sinead O’Connor, Youssou N’Dour). E greu de digerat în prima fază, e obligatoriu să citești despre piesele sale, să întelegi semnificația versurilor sau a simbolurilor din clipurile sale, unele extrem de dubioase pe alocuri. E unul din artiștii foarte implicați în activitățile Amnesty International, depunând eforturi uriașe pentru a schimba lumea în bine.
Mi-ar fi foarte greu să recomand cuiva o singură piesă Peter Gabriel. Să mă refer la cele comerciale – Don’t give up sau Sledgehammer? Ar fi ușor, dar nu intră în topul favoritelor mele. Poate să încep cu Red rain, piesa cu care Marcel Platon mi-a deschis mie ochii spre artist. Sau cea dedicată activistului anti-Apartheid Stephen Biko, intitulată chiar Biko. Cred că piesa mea favorită rămâne însă Blood of Eden (mai ales varianta de mai jos, alături de Paula Cole), deși Solsbury Hill ține foarte aproape. Și dacă tot intenționați să faceți o cură de Peter Gabriel, nici Here comes the flood nu trebuie să lipsească, la fel Come talk to me. Și dacă am vorbit de piese cu emoție puternică, I grieve este o piesă dedicată atentatelor din New York de pe 11 septembrie 2011, când ambele fiice locuiau în metropola americană.
L-am văzut în 2007, la Locarno (Elveția), în cadrul festivalului Moon&Stars, ce are loc anual în piața centrală a orașului. Pentru asta am condus aproape 1000 de km de la Munchen și înapoi în aceeași zi. Dar a meritat cu prisosință și vă recomand să nu ratați concertul de pe 8 mai de la București de la Pavilionul Central ROMEXPO. Eu unul mi-am luat biletul ieri și sunt mândru de asta.
Sursa foto: Mashable
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
