POE3 s-a născut dintr-un aspect pozitiv major al seriei de proiecte în școlile din Sectorul 3 al capitalei. Anume că anul trecut nu m-am mai jurat că nu mai fac proiect. Nu, anul trecut am fost foarte mândru de ce am reușit să facem – să ducem niște copii într-un studio de înregistrări, ba chiar doi dintre ei au plecat acasă cu câte o piesă înregistrată. Am dus trei copii să vorbească și să cânte live într-un studio de radio. Și multe alte chestii simpatice.
Așa că abia așteptam competiția pentru fonduri nerambursabile dedicată ONG-urilor de la Primăria Sector 3 ca să depunem. Ba chiar m-am văzut cu Teddy din februarie și am schițat acțiunile proiectului. Mă rog, ce am fi vrut să facem la momentul respectiv, că din martie lucrurile s-au alambicat serios. Până în mai nu ne-am gândit că se mai lansează, dar viața trebuie să meargă, măcar parțial, înainte, așa că, atunci când competiția a fost lansată, hop și noi. Participat, concurat, regăsit pe lista câștigătorilor, bucurat tare-tare, apoi început făcut griji.
POE3 – de la manualul de literatură la poezia cântată pune, spre deosebire de anii trecuți, un accent mai mare pe poezie, nu doar pe muzica folk. Chiar dacă ele merg împreună, în acest an dăm o greutate mai mare tinerilor scriitori de poezie din Sectorul 3. Cineva foarte drag mie mi-a spus că unde naiba cred eu că voi găsi copii care să scrie poezie în școala zilelor noastre, dar eu am zis că pariez că în fiecare școală voi găsi minim 2-3 pasionați ai cuvintelor. Și am împreună cu Teddy și Sorin, plus câțiva colaboratori, vreo 4 luni să demonstrăm că n-am greșit când am pledat cauza poeziei în rândul tinerilor.
Cele mai importante rezultate ale proiectului vor fi, dacă totul merge conform planului, un album audio de muzică folk cu tineri chitariști sau artiști consacrați ce compun pe versurile unor poeți tineri, dar și poezii recitate, plus un volum colectiv de poezii cu autori tineri din Sectorul 3 al capitalei. Și, dacă îi cunoașteți pe cei ce pot fi subiecții proiectului nostru, dați-le de veste că îi căutăm. Vrem să îi ajutăm, să îi susținem, să îi promovăm, să îi cunoaștem.
Proiectul POE3 – de la manualul de literatură la poezia cântată este finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 3, Contract de finantare nr. 458712 din 11 august 2020.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!