Glumesc în titlu, nu mă cred și nici nu sunt poet. Dar uneori mă lovește inspirația și simt nevoia să împart și cu alții (vezi momentul poetic). Iar creația memorabilă de azi se numește, semnificativ zic eu, Blestemul bidinelei. Este continuarea firească a piesei Baladă pentru bormașină, scrisă pe versuri de Sorin Poclitaru, și a poeziei acestuia Îți scriu, iubito!, ce încheie volumul Un zâmbet per/vers. Dacă o ținem așa, în curând putem face o operă dedicată constructorilor. Dacă nu, poate peste doi-trei ani scot și eu o cărticică de poezii, să fiu poet cu acte în regulă.
Batrane Poc, eu azi îți scriu scrisoare Blestemul bidinelei m-a lovit Miros a var, a chit și a sudoare Și a bețiv din ăla, troglodit. În Academia cea sfântă, ce-o slujesc A năvălit un chef de renovare Iar ochii mei de lacrimi se topesc Când văd așa mândrețe de lucrare. Cu schele ce se-nalță către cer Și folie din cea mai îmbâcsită Iar într-un colț, pe-un preș mizer Zac doi râtani cu moacă plictisită. Ce poștă fac o bere răsuflată Și un Viceroy vechi și cam mucegăit Și, Doamne-iartă, nu știu ce așteaptă De nu se-apucă naibii de muncit. Au început de luni, c-așa se cade, Cu-o pauză, că n-aveau trafalet Și scrie peste tot, chiar și-n balade Ca miercuri de muncești ești cam nașpet. După o vodcă mică și o pipă Pe joi s-au apucat iar de rânit Dar vineri a venit cam prea în pripă Și prima săptămână s-a sfârșit. M-am săturat de ei, de noi, de praf Și mă gândesc să nu mai vin pe-aici Să mă lipesc temeinic de cearșaf Și să îl dau la naiba de servici.Ți-a plăcut? Dă mai departe!
Discover more from Pagina personala Marius Matache
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
2 Comments
Este ceva care să fi încercat și să nu-ti fi reușit?!
Incerc din rasputeri sa fiu simpatic, dar nu prea imi iese sunt prea acid (deformatie profesionala de chimist).