Se împlinesc curând doi ani de la apariția albumului Alchimie și sunt foarte curios ce impact a avut albumul asupra voastră, a celor care ați intrat în posesia lui. De aceea, împreună cu Domeniile Sâmburești, partenerul principal al albumului și prietenii mei de vreo 5 ani, am lansat campania aniversară #PovestileAlchimiei.
Astfel, în fiecare joi, pe pagina mea de facebok voi posta un text al unei piese de pe Alchimie, cu o grafică personalizată (vezi poza din dreapta). Am început cu Dragostea e un tren, că așa sunt eu jucăuș (sau jucător?! hihi!), deci cu ultima piesă de pe album. Pe voi vă invit să scrieți povești legate de piesa respectivă, de album, de un concert al meu din ultimii doi ani.
În fiecare săptămână premiez una din poveștile postate de voi (cel mai probabil un disc și o sticlă de vin de Sâmburești), pe cea mai simpatică, iar cele 11 povești, corespunzătoare celor 11 piese de pe album, vor face obiectul unui articol, aici pe blog. Tot aici, cititorii vor vota cea mai frumoasă poveste, iar autorul primește un premiu special. Evident, legat de #PovestileAlchimiei.
Voi încheia cu o rugăminte care devine cumva foarte urgentă: YouTube impune, începând din februarie, obligativitatea să ai cel puțin 1000 de abonați la contul personal ca să poți monetiza conținutul de acolo (plus 4000 de ore de vizionare pe cont pe an). Nu că m-aș îmbogăți din cei 2-3 euro pe lună pe care îi strâng din reclame (da, cam atât se obține), dar e important să rămân acolo. Așadar, abonați-vă, dați drumul playlist-urilor de pe cont cu albumele mele, cu piese live sau ce mai găsiți bun, dați share clipurilor de pe YouTube pe facebook când puteți.