Scriu mult despre Romania, e logic, aici imi petrec majoritatea covarsitoare a timpului. In plus, mi-am facut un obiectiv personal din a vorbi despre locuri mai putin cunoscute de pe la noi. Excursiile “afara” imi ofera insa si ocazii speciale si anume acele conjuncturi in care pot face comparatii de tipul “la noi” si “la ei” sau de a vedea cum este perceputa Romania din afara.
Cum e la noi si cum e la ei ne tot lamurim de ani de zile. Parca am si obosit sa ne mai plangem de ce romanilor le place curatenia din alte tari, respecta legea (de teama consecintelor, evident!), dar pe la noi tot deseuri peste tot, tot gropi si cate si mai cate. Ne miram ca nu mai avem performante in sport, dar uitam sa construim baze sportive, sau, atunci cand le facem, costa triplu. Nu intelegem ca investitiile atrag turistii mai mult decat publicitatea (vezi cei 35,000 de spanioli veniti pentru finala Europa League) si ca lipsa lor inseamna ratarea unor evenimente unicat (vezi lipsa pana mai ieri a unei locatii pentru concerte de mari dimensiuni).
Am reusit cumva sa facem sa se vorbeasca despre Romania in toata presa internationala (exemplu). Discutiile politice din ultima vreme din tara ne-au facut vedete. In cele aproape 3 zile, foarte rar un buletin de stiri la TV nu continea un reportaj despre “situatia politica din Romania” sau vreun ziar nu includea si poza unui politician roman. Cuvintele deja cunoscute – plagiat, democratie etc. Si asa mi-am adus aminte de perioada vizelor. Da, parca a trecut o vesnicie de atunci. Ne-am obisnuit atat de mult sa circulam liberi prin Europa, sa nu ne mai mire ca vedem numere de Romania prin cele mai indepartate orase ale continentului. Si totusi au trecut doar 13 ani de cand stateam timp de 3 zile pe la poarta ambasadei Austriei, pentru ca invitatia de la partenerul din Linz nu ajungea la fax-ul care trebuie sau cineva din consulat nu dorea sa o caute. Sau, si mai grav, sa o gaseasca. Si erau tot 40 de grade afara si era frustrant sa stai alaturi de toti bisnitarii care plecau “la munca” in patria lui Mozart cand tu plecai la o intalnire a universitarilor europeni ce, intamplator, avea loc in aceeasi tara.
Sincer? Nu ma intereseaza prea tare cine guverneaza, politica e demult o simpla distractie ce devine serioasa din 4 in 4 ani cand trebuie sa merg la vot si incerc, macar la suprafata, sa ma informez. Inca mai cred ca cine munceste va avea intotdeauna un loc oriunde. Ma pricep la spalat vase, am permis, deci imi pot asigura macar traiul zilnic. Dar nu as mai avea rabdare sa stau iar la coada la vize. Nu mai am nervii sa le explic colegilor din UK sau Austria de ce imi trebuie invitatie pentru a intra in tara lor. De ce Romania e pe lista neagra.
Poate nu inteleg eu ca Uniunea Europeana e “raul cel mare”. Poate nu ma pricep la economie si nu inteleg capitalismul feroce, care ne-a transformat intr-o piata de desfacere, in cobai pentru experimente macroeconomice. Dar nu vreau sa ajung din nou dincolo de zid.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
