România fără machiaj

România fără machiaj e altfel. Nu e nici perfectă, cum ne-am dori să ne vadă cei de afară, nu e nici groaznică, așa cum se vaită unii mai pesimiști. Odată cu turneul Primăvara HOINARă, am avut ocazia să mai descopăr locuri din România adevărată, cea dincolo de drumul național. Și pentru că e o datorie de onoare să scriu despre ce văd, în preambulul ultimei părți a drumurilor din turneu, câteva impresii de la Bistrița, Viscri sau Buziaș.

Viscri e un sat despre care se tot vorbește, dar nu știu dacă din motivele corecte. Și spun asta pentru că a fost nevoie să vină Prințul Charles și să cumpere o proprietate acolo pentru a afla și noi, românii, că deținem o comoară de care habar nu aveam. Biserica fortificată din Viscri este una din cele șapte ce fac parte din patrimoniul UNESCO. Casele din Viscri sunt multe din ele refăcute cu diverse finanțări, tocmai pentru a se păstra specificul locului și a nu da ocazia unor “investitori” să trântească cine știe ce grozăvie de beton și țiglă metalică.

Ironia sorții face ca la câteva zile după să văd la ProTV un reportaj în care se arată cum cei care ar trebui să protejeze specificul locului – autoritățile locale – se pregătesc de un tun imobiliar Made in Romania. Poate domnii primar și viceprimar ar fi trebuit să aplice pentru o finanțare  cu care să refacă drumurile de acces spre Viscri. Atât cel prin Bunești, dar mai ale cel prin Dacia sunt groaznice, ai toate șansele să lași vreo bucată din mașină pe acolo.

Dacă vreți să vizitați cetatea, atenție: înainte să urcați, mergeți cu mașina la doamna Sara Dootz, între orele 10 – 13 sau 15-17. Eu am urcat pe jos la cetate, lăsând mașina la baza drumului ce pleacă din centru și am aflat ce v-am povestit abia la poarta cetății. Și era și 13:15 ceasul deci…data viitoare.

Noroc cu turneul că am reușit să văd și eu o parte din Bistrița, căci la prima vizită am plecat la fel cum am venit. Am descoperit unul din cele mai liniștite orașe din România – sâmbătă la ora 21 nimeni pe stradă, duminică la ora 11 nimeni pe stradă. Cei mai mulți oameni i-am văzut ieșind la prânz de la slujbă, din Biserica Catolică.

La Bistrița nu au vaci pe străzi, dar au struți, la fel de fantezist pictați ca și bovinele din capitală. Inițial, am crezut că e vreo idee trăznită a vreunui mogul local, dar apoi am aflat (omul cât trăiește învață!) că pe stema orașului există…un struț. Centrul arată chiar simpatic, cu biserica evanghelică din piața centrală, la fel parcul de lângă stadionul Jean Pădureanu. Multe din case sunt renovate, pietonalul central este pietruit, încă se mai lucrează pentru diverse restaurări. Turnul bisericii este cel mai înalt turn medieval din țară (mai multe despre biserică aici).

Nu plănuisem să trec prin Buziaș (atenție, nu Baziaș!) pe drumul spre Orșova, dar dat fiind locul în care am stat în Timișoara, Google Maps m-a dus pe drumul județean spre Lugoj ce trece prin stațiunea Buziaș. Și uite așa am mai descoperit, preț de jumătate de oră, un oraș din România. Faimos cândva pentru apele sale minerale, Buziașul mi s-a părut o fantomă. Clădirile ce găzduiau cândva băile arată deplorabil, iar ziua ploioasă în care am ajuns acolo clar nu a ajutat. Păcat de toată verdeața din parcul central și de arhitectura clădirilor de odinioară. Nici un fel de panou informativ, nici o poveste spusă, dacă nu vii documentat, pleci…cum ai venit, la fața locului nu găsești nimic.

Mai multe poze din turneul Primăvara HOINARă, strânse din România reală, fără machiaj, găsiți pe pagina mea de facebook.

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]