Și totuși fotbal

Credit foto: Alex Nicodim – GSP

Nu mă mai uit decât foarte rar la fotbalul românesc, pur și simplu mi se pare plictisitor, supraevaluat pentru ceea ce oferă (ca salarii, ca drepturi de televizare, ca expunere). Întâmplător, joi seara am ajuns în timp util pentru meciul din cupă Steaua – Petrolul. Și pe cuvânt că nu mi-a părut rău deloc.

Mi-a plăcut mult dăruirea din teren, s-a jucat bărbătește, dar nu dur, s-a băgat material, dar niciodată cu intenția de a lovi. Ambele echipe au jucat fotbal, cu fața spre poartă, toată lumea a fost cu gândul la fotbal, nu la vreo rivalitate idioată. Până și Tănase, un jucător parcă plictisit de fotbal de obicei, a reușit nu doar un gol de mare finețe, ci și multe faze de adevărat fotbalist. Deși ar fi putut să încerce să tragă de timp pe final, când Petrolul încerca să mai înscrie, Steaua a continuat să joace fotbal. Da, mi-a plăcut lupta petroliștilor, crezul lor că pot reveni și la 3-0. Mi-au plăcut Toșca, Cojocaru, pe alocuri chiar Iancu și Țucudean, adică jucători de viitor cumva.

În ciuda tuturor problemelor cu care ambele echipe se confruntă (financiare, cazul ploieștenilor de identitate pentru Steaua), s-a jucat fotbal. Știu că cineva care nu are treabă cu fotbalul s-ar putea întreba “păi nu asta tebuia să se întâmple?”. Nu am văzut Petrolul în ultima vreme, dar pentru Steaua cred că e cel mai reușit meci din ultimele luni.

Până la palmares și sigle, până la declarații fiscale și pretenții, spectatorii vor să vadă fotbal.

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”][google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]