Sighisoara – o cetate cu istorie, traditie si…umor
18/08/2011
Dupa 3 zile pline de evenimente, despre care am tot povestit saptamana trecuta, am ajuns la sfarsitul povestii unui week-end prelungit alaturi de DreamTeamRO, organizat cu sprijinul Dafora Turism. Sejur ce urma sa se încheie în dimineata zilei de duminica, cu un tur al cetatii Sighisoara.
Cetatea Sighisoara nu imi era straina. Am mai trecut pe aici in 2001 si 2003, in ambele cazuri cu ocazia festivalului de arta medievala. Dar de aceasta data, urma sa fie un tur ghidat de nimeni altul decat tobosarul cetatii, Dorin Stanciu. Iar acesta a stiut sa prezinte, cu mult umor, cele mai importante aspecte ale cetatii, istorie, arhitectura, chiar demografie si aspecte administrative.