Un buchet de tristeți, cu atât rămânem după lunile de toamnă pline de rugby internațional. Pe de-o parte Wolves nu au reușit să treacă de grupe în Rugby Europe Super Cup, iar naționala a pierdut două din cele trei meciuri-test din luna noiembrie.
După o primp repriză bună cu Chile, în a doua am tremurat serios, până la ultima fază, pentru o victorie la limită. Știu, o să întrebați cine sunt Chile în rugby, pe de altă parte e clar că au progresat mult dacă au lăsat acasă SUA și Canada. Cu Uruguay, lucrurile au stat la fel, am făcut o primă repriză relativ bună, am condus 13-6 la pauză, dar am căzut după pauză, când am reușit să marcăm doar 3 puncte și cedând inițiativa (scor final 16-21). Sigur, cu puțină concentrare, fără greșeala din final, puteam câștiga. Meciul cu Samoa e fără istoric, am fost dominați clar, singurul lucru lăudabil fiind că nu am dat la bețe, ci am încercat să jucăm totul pe cartea marginilor. Din păcate, am făcut enorm de multe greșeli, mai ales în momente-cheie, când eram la câțiva metri de but.
Nu o să încerc să vă dau explicații, nu sunt așa deștept și nici nu joc sau antrenez eu (glumesc, evident). Cred însă că, în câteva zile, atât antrenorii, dar și conducătorii trebuie să explice un pic situația actuală. Care e strategia, personal am văzut multe schimbări de la meci la meci, nu aș putea spune sigur 5-6 oameni care sunt titulari în mod cert, iar asta ne face să suferim la omogenitate. Avem un nucleu mai mare de jucători, dar e mai mult o nivelare prin scăderea valorii celor de top decât prin creșterea celor de jos. E o diferență uriașă între ce am jucat contra Argentinei în iulie 2021 și ce jucăm în acest moment. Dacă e vorba de vârsta jucătorilor (un lucru absolut firesc, nu ne putem baza pe câțiva la infinit), de ce nu am încercat să jucăm mai mult cu cei tineri. Dacă nu am urmărit rezultatele, hai să spunem acest lucru! Oamenii au nevoie de răspunsuri, evident că rezultatele îi întristează. Dacă e lipsă de valoare, hai să o recunoaștem și să schimbăm ceva în direcția aceasta.
Fanilor de rugby le mulțumesc că vin la stadion și susțin echipa, pentru comentatorii de facebook nu am nici un fel de respect. Din păcate, discuția din jurul fenomenului ajunge la nivelul celor de pe paginile cu fotbal (adică foarte jos). Nimic constructiv, demisia, suntem slabi, ia uite ce fac ăia etc. Aștept de 10 ani să văd o academie de rugby care să producă jucători, aștept de 10 ani cluburi puternice, construite coerent, din inițiativă privată. Când vor exista, cand vom avea bază de selecție, o sa meargă și naționala. Când vom băga bani serioși în sport, în copii și juniori mai exact (baze de antrenament, antrenori pregătiți), când vom avea măcar 4-5 jucători în Top 14, atunci putem avea pretenții. Până atunci, atât putem și rezultatele sunt firești, iar noi rămânem cufundați în veșnicele noastre tristeți autumnale.
Poza e făcută de Daniel Nechita (merci, dragule!).
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
