Un “Multumesc!” emotionant

Beijing 2008, intrecerile judo-ului. Semifinala categ. 48 kg, Alina Dumitru o intalneste pe Ryoko Tani (Japonia), dubla campioana olimpica si detinatoare a trofeului, neinvinsa din 1996. Era insa momentul Alinei, care castiga semifinala, apoi medalia de aur, prima din istoria judo-ului romanesc.

Vazand ieri medalia de aur, m-am inmuiat de tot. Mi-am reamintit cum stateam ghemuit pe covor, cu pumnii stransi, acum aproape 4 ani, sperand intr-o minune, care s-a si produs. Am putine regrete in viata, dar unul din ele este ca nu mi-a cantat niciodata imnul.

Multumesc parintilor pentru “inconstienta” de a ma lasa sa plec “in lume” la 13 ani spune Ana Maria Branza, vicecampioana olimpica la Beijing si una din cele mai mari sperante la medalii la Londra. Nimic nu trebuie sa te impiedice sa iti indeplinesti visul o completeaza doamna Maria Branza. “Inconstienta” de care Ana Maria vorbeste este esentiala intr-o societate romaneasca in care peste 40% din copii nu fac sport.

Noi avem o singura inima (Mariana Dumitru, mama Alinei Dumitru). Nu m-am obisnuit niciodata cu distanta (Dorinela Tecau, mama lui Horia). Sunt trairile unor mame pentru care indiferent cat de mari au crescut copiii lor, indiferent cat de mari campioni au ajuns, ei raman niste copii.

Copiii nu se nasc campioni olimpici, ci se cresc. Iar peste timp, e randul campionilor sa spuna Multumesc, mama!