Politicile europene comune in agricultura la ora reformei

Am vrut sa abordez ambele teme propuse in cadrul concursului Blogger European si cum eu, desi provin din “granarul tarii, Baragan”, nu sunt chiar priceput  in politici europene in agricultura, acest articol este realizat in colaborare cu Raluca Chirculescu. Acesta este articolul nr. 2 din seria Pentru concursul Reporter European. Regulamentul Campaniei il gasiti pe site-ul Comisiei Europene.

In ciuda schimbarilor petrecute dupa 1990, Romania inca mentine o componenta agrara semnificativa in economia nationala. Iar intreaga evolutie a omenirii a fost influentata de politicile agricole ce au determinat cresterea productivitatii si acoperirea necesarului de hrana si, implicit, a bunastarii populatiilor pe care aceste politici au fost aplicate.

Un exemplu controversat il reprezinta politicile agricole practicate in Romania in timpul comunismului, cand politicile agricole s-au axat pe realizarea unei productii cat mai mari, insa fara a acoperi necesarul de hrana al populatiei decat la un nivel minim de subzistenta. Nationalizarea exploatatiilor familiale si crearea CAP-urilor care produceau intensiv s-a dovedit a fi o greseala, mai ales datorita fragmentarii suprafetelor agricole. Dar nici capitalismul din Romania nu a reusit sa aduca agricultura la un nivel inalt. Poate situatia ideala ar fi CAP-urile capitaliste (exemplul podgoriei de la Cejkovice, Cehia, unde proprietarii privati, dupa redobandirea suprafetelor viticole, au format o cooperativa privata), insa prea putini investitori au reusit sa imbine cele doua politici.

Intotdeauna masurile de politica agricola s-au raportat la piata. Pe masura ce piata a evoluat, au aparut noi factori de risc pentru piata, politicile agricole au fost ajustate de guvern la exigentele acesteia. Pe termen lung, reusita politicilor agricole, sustinute si finantate de guverne si organisme  international si zonale, este umbrita de pericolul destabilizarii pietelor globale, de efectele distrugatoare ale practicilor poluante asupra mediului si abandonarea zonelor rurale. Ca urmare, tarile dezvoltate si impreuna cu acestea toate tarile membre ale UE isi reorienteaza politicile spre  o dezvoltare durabila a agriculturii si apropierea de noile exigente ale pietei, pe cand o tara ca Romania este inca axata pe obtinerea unei productii cat mai mari, fara evaluarea corecta a consecintelor pe termen mediu si lung.

Cum poate Romania sa se alinieze la nivelul tarilor dezvoltate? Poate aplicand politicile de marketing nu doar in domenii de vanzari si servicii, ci chiar si in agricultura, pentru a educa preferintele consumatorilor privind calitatea si diversificarea produselor.

Tarile dezvoltate ale Uniunii Europene au decurs la orientarea productiei agricole spre diversificare, practicarea asolamentelor si reducerea consumului de substante chimice si obtinerea unei cantitati sporite de produse organice si practicarea unei agriculturi ecologice. Directionarea politicilor funciare spre o diversitate de dimensiuni a fermelor  a dus la o comasare a parcelelor, desfiintarea multor ferme mici pentru crearea de ferme de dimensiuni mari, cu o productivitate mai mare.

In Romania predominante sunt fermele mici, in care productia revine autoconsumului, supraproductia fiind rezervata pietei. Multe din terenurile arabile din Romania sunt nefolosite sau sunt administrate iresponsabil. Iar sistemul de parcelare ingreuneaza si mai mult sistemul de productie.

Bibliografie

1. Zahiu, L. si Toncea, V. (2003), Ed. Economica, Bucuresti, pp. 440