Pentru modul în care ajung la sufletele oamenilor, pentru emoțiile produse celor din public, artiștilor li se iartă multe, uneori poate prea multe. Dar tu, ca artist, nu ai niciodată voie să nu îți ții promisiunea făcută unui fan, ca să nu mai zic unei întregi comunități. Dacă ai promis o piesă, un album, un spectacol, musai să faci ce ai promis și în termenul promis. Altfel, să nu te mire niciodată că publicul îți întoarce spatele, indiferent cum te cheamă.
Exemple aș putea să vă dau nenumărate, dar prefer să mă refer doar la persoana mea. Am multe laturi ale personalității care deranjează pe mulți, recunosc că nu prea știu să fiu blând în a spune lucrurile care nu mi se par ok (asta ca să fiu politicos cu mine și să nu spun că de obicei le trântesc extrem de direct). Iar adevărurile brutale deranjează în 99% din cazuri. Nu îmi pare rău că le spun, o să continui să o facă, dar poate aș fi putut să fiu mai politicos, mai blând. Îmi asum modul meu de a fi.
Dar am promis fanilor mei ceva. Am promis că la 700 de abonați pe contul de YouTube sau 700.000 de vizualizări, o a doua piesă de pe Alchimie ajunge acolo. Și ce piesă de pe albumul apărut în 2016 ar fi fost mai reprezentativă decât Alchimistul? Nu doar pentru că e piesa-temă a albumului, ci pentru că albumul în sine a fost realizat cu ajutorul fanilor (vezi campania de crowdfunding). Și ce piesă mai bună pentru a le mulțumi celor care mă susțin decât ea?
Nu în ultimul rând, clipul include cele mai reușite poze cu mine din Festivalul Internațional al Statuilor Vivante 2017, în care am avut privilegiul să particip alături de Teatrul Masca. Și am vrut să le mulțumesc așa cum mă pricep eu mai bine pentru că m-au adoptat preț de o săptămână (recunosc, sunt un pic nostalgic ori de câte ori îi văd în poze jucând prin parcuri, mergeți să îi vedeți, că merită!). Nu în ultimul rând, mulțumiri celor care m-au imortalizat în diferite momente ale statuii vivante Chitara, numele lor sunt menționate chiar în clip. Dar îi voi menționa încă o dată și aici: Diana Oprișan, Oxana Panfilov, Alex Damian, Marius A. Călin, Sorina Tache, Dan Byron, Alexandru Cozar, Claudiu Neguț-Hossu, Iulian Daniel Buzdugan, Cristi Dadal, Teddy Tudoroiu.
Îmi scot șapca (cea din clip, normal!) în fața voastră, cei 700 de abonați la contul meu de YouTube și vă invit să vedeți Alchimistul.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!