
Credit foto: iConcert.ro
Dacă de Avishai Cohen am scris aici și am spus că merg să îl văd, Jack White a fost un cadou oarecum neașteptat, dar excelent (ca toate cadourile din acest an) pentru ziua mea (multumesc, Irina!). Doi muzicieni speciali, din două curente diferite, dar cu două concerte excepționale. Cohen pare că dansează pe scenă, pur si simplu se contopește cu instrumentul, îl îmbrățișează, contrabasul este partenera sa de dans, dar și femeia iubită. Vorbeam săptămâna trecută cu Victor la studio despre contrabasiști și văzându-l pe Cohen am înțeles ce voia să spună prin versatilitate. groove, pasiune transmisă și dragoste de instrument. Doi muzicieni geniali îl completează perfect, i-am numit aici pe Nitai Hershkovitz (pian) şi Daniel Dor (tobe). Și dacă aveți emoții că un concert de jazz ar putea fi ușor monoton, vă asigur că sunteți în eroare. Show lor este energic, pe alocuri exploziv. Iată un exemplu.
Și mai e ceva. M-am bucurat tare de tot să văd Sala Radio arhiplină la un concert de jazz (are aproape 1000 de locuri), cu oameni stând pe scări, trăind fiecare notă, fiecare solo, la maxim. Până și prezența bișnițarilor de bilete mi se pare un lucru bun, e semn că interesul pentru un astfel de spectacol a depășit grupul redus, exclusivist, al cunoscătorilor genului. Felicitări, TwinArts, pentru cele trei spectacole de la Sala Radio din seria Jazz Night Out, care va continua în martie 2015, primul invitat fiind Kurt Elling, o voce excepțională a jazzului și un muzician multpremiat.
Am spus întotdeauna că cel mai bun mod de a descoperi un muzician este să îl asculți live. Chiar dacă nu știi prea multe despre el, îl vei percepe altfel, prin energia pe care o transmite (sau nu) publicului în concert. Faptul că nu știam foarte multe din piesele Jack White mi-a permis să ascult muzica din perspectiva omului pasionat de muzică, nu a fanului care se manifestă. Construcția muzicală este una foarte interesantă, mă gândesc aici la prezența contrabasului, a viorii (de fapt fiddle), a chitării slide și a pianului (cam câte trupe de rock cu contrabas ați văzut?). În afară de toboșar (unul fabulos, Daru Jones pe numele său, care a asigurat un intro de forță și a dominat secția ritm a întregului spectacol), cam toți muzicienii din band-ul său cântă la cel puțin două instrumente.
Să categorisești muzica lui Jack White e foarte dificil (și Wikipedia are problema asta, înșirând vreo 10 genuri și subgenuri). Este un muzician ce trece foarte ușor de la country la hard rock și alternativ. Timbrul său vocal m-a dus cu gândul la Robert Plant la apogeu, gândindu-mă la un hard rock al anilor ’70 redat prin sonorități specifice lui 2014 (mă refer aici la efecte, sunete complementare etc.). Concertul de aseară a inclus atât piese de pe albumul Lazaretto, pe care îl promovează (apărut în 2014), dar și piese din perioadele The Raconteurs și White Stripes.
Concluzia? Nici un disc nu se compară cu un concert live, iar dacă vreți să descoperiți artiști uriași, ieșiți din zona de confort.
[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
2 Comments
[…] mi s-a părut Avishai Cohen prima dată când l-am văzut puteți citi aici, în mod cert merită văzut cel puțin o dată în viață, vă va schimba imaginea jazzului […]
[…] relația s-a cimentat în concertul live de la Sala Radio din București din 2014 (am scris aici despre acel concert). Astfel că vestea unu nou material discografic și a unei noi prezențe la […]