Varsta, sportul si temperamentul. Sau, pe scurt, cheful de viata

Sunt un tip energic, desi departe de a fi atletic, si cu siguranta sunt un tip agitat. Medicii au crezut o vreme ca e din cauza tiroidei, au lucrat la ea, au scos jumatate (e precum termostatul la masina, merge si fara, mai ales vara) si nimic. Pur si simplu viata mea la ora actuala impune un ritm sustinut: cercetarea, concertele, blogul, toate necesita timp.

In plus, de circa un an, sportul a devenit o constanta in viata mea, atat ca suporter, cat si ca practicant al sportului de masa.  Am ajuns la performanta de a face mai mult sport acum, la aproape 35 de ani, decat faceam in liceu, cand aveam jumatate din anii de azi.

Cheful de viata vine cu varsta?

Cantonamentul de la Predeal a declansat avalansa de evenimente sportive in care am participat in ultimele 2 luni. Daca m-au convins pe mine sa ma bag la alergat si dat cu bicicleta prin padure, pe drumuri forestiere, e clar ca nu cu forta.

Sport&Social Media Week-end a fost un eveniment de neuitat. Acolo a fost meciul cu fostele glorii din Medias conduse de Cristi Pustai, cel mai longeviv antrenor din Liga I, mare iubitor de folk si unul din oamenii dragi mie (sic!) din Medias. Am dat si gol, spre bucuria portarului advers si indignarea lui Cristi.

Apoi, meciul de rugby-tag jucat cu ocazia IRB Nations Cup 2012 de la Bucuresti, cu capitanii celor sase reprezentative participante. M-am mirat si eu de unde atata energie pe mine cand am sprintat (foto stanga, credit foto: Serban Constantin) si am inscris primul eseu pentru bloggeri, ca nu ma stiam capabil de asa ceva. De rugby, ca si de polo, nu trebuie sa mai spun ca m-am indragostit, pentru ca cei care vin pe aici au vazut multe articole pe aceasta tema.

Cupa Castrol a fost inca o ocazie sa imi manifest cheful de viata, alaturi de Selectionata Nationala a Bloggerilor reusind sa “facem o figura frumoasa”, asta ca sa folosesc un tic verbal al comentatorilor sportivi. Am ajuns in finala, jucand din ce in ce mai bine de la meci la meci. Am fost “veteranul echipei” (cam ca de obicei, dar m-am obisnuit cu ipostaza), fapt constatat completand foile de meci, cand eram singurul nascut in anii ’70, ca sa fiu finut.

Veteranii s-au tinut bine si la Trofeul Geografiei la fotbal, unde, alaturi de colegii cadre didactice, am reusit sa castigam unul din cele doua meciuri jucate impotriva celor doua echipe studentesti (a facultatii si a asociatiei studentilor). E drept ca fizicul ne-a mai tradat, dar tehnica inca ne e prietena (vezi pasa data cu calcaiul la golul decisiv!).

Si daca fotbalul si rugby-ul au tot fost mentionate pe aici, saptamana trecuta am reusit sa joc din nou handbal dupa mai bine de 15 ani. Cu antecedente in familie (tata fost antrenor si arbitru de handbal), m-am bucurat din suflet de invitatia primita de la Alexandra si colegii ei de la HCA Nova’83 sa jucam handbal. Si desi m-am ales cu o zgarietura pe fata care timp de 1 saptamana m-a facut sa arat cam fioros, a fost o adevarata placere, pe care mi-as dori-o repetata.

Acest articol este raspunsul meu la provocarea celor de la Enciclopedia Chefului de Viata de a explica publicului larg cum de sunt mai vivace decat tiparii in perioada de imperechere.