Ati aflat deja ca am plecat la Balaton, via Budapesta. Aterizare lina la Budapesta, bagajele s-au miscat repede, astfel ca la 7 fix ieseam din aeroport. La fel de repede am gasit si un airport shuttle (microbuz aeroport – oras) care m-a lasat la autogara. Un fel de Filaret a noastra, doar ca aici nu vorbeste nimeni engleza, nici la receptie, nici soferul. Cu ceva gimnastica si ajutor de la o tipa simpatica, a priceput ce vreau. Evident, fata de shuttle, aici nu merge nici cu euro, nici cu card, deci sa schimbam repede 20 de euro. Cursul? Cam ca pe Magheru pt straini – adica teapa ordinara, cu 10% mai prost decat in aeroport si toti stim ca in aeroport e nasol. Asta e, nevoia mea, am tacut si am schimbat. Si la 8 fara 10 iata bus-ul plecand din Budapest Nepliget. Nici o diferenta cu autobuzele care fac Bucuresti – Constanta: nici rata, dar nici ceva spectaculos.
Budapesta noaptea e un adevarat spectacol, daca nu ati vazut-o, va recomand sa remediati lipsa ASAP. Ca zau ca e pacat! Iar de la aeroport la iesirea spre Balaton, practic strabati aproape tot orasul de la nord la sud,deci am putut vedea, din fuga autocarului, destul de mult din ea. Ce mergea un Soproni rece acum!
Evident, pentru ca nu am fost cuminti, nenea soferul ne-a inchis aerul conditionat dupa vreo 30 min, ca era noapte afara, deci nu ne trebuie. Doar din cand in cand ne mai dadea cate un pic, cu portia, sa nu lesinam. Bun si-asa!
Ungaria by night e destul de aproape de Romania by night, doar ca la ei e pe autostrada. In rest, n-am vazut prea multe, deci sudoku pe telefon, ca am auzit ca ajuta la Alzheimer. Doi cetateni maghiari se pupau de zor langa mine, de le-as fi zis sa isi ia o camera. Nici o cetateanca de origine maghiara nu a fraternizat cu invadatorul roman, iar eu personal eram cu gandul la “blondele iubiri”: Dreher, Soproni, Borsodi. Chinezu, cum comentezi? 😀
Veszprem-ul, orasul unde urma sa fac escala si sa schimb autobuzele, n-a fost impresionat de sosirea cunoscutului blogger roman (adica eu :D), drept pentru care a prestat o ploaie cu fulgere si tunete. Va dati seama ca daca la Budapesta engleza era racheta cosmica, la Veszprem, nici urma. Nu doar de engleza, nu era nimeni in autogara sa dea o informatie. Dar dupa ce m-am zgait bine pe panourile de afisaj de la fiecare peron si am intrebat si vreo 2 soferi, am ajuns in autobuzul care trebuie. Un fel de cursa preoraseneasca la noi – sunt 13 km de la Veszprem la Balatonalmadi.
Cobor la capat, ploua de mama focului. Pe cin’ sa intrebi unde e hotelul? Ha! Dupa 5 min in ploaie, descopar barul autogarii si un flacau imi explica intr-o impecabila maghiara si aratand cu mana “incolo”. Speta o aleie cam intunecata, fara mari perspective, dar daca omul a zis? Culmea, dupa 3 min de mers pe aleea respectiva, rasare in stanga mea ditai Ramada Balaton cu 12 etaje. Nu vedeam padurea din cauza copacilor!
Si daca pana aici totul a mers relativ bine, aici incep dansurile. Cand sa platesc, imi cere PINul la card. Bro’, nu-l stiu, de 6 ani nu mi l-a cerut nimeni la plati. Receptionerul, nimic: Nu, ca trebuie! Platesc maine, dupa ce remediez cu banca. A, nu, tre’ sa platiti acum! Si uite asa vreo 15 min, in care i-am dat suma cash, dar pana mi-a dat restul ne-am certat in ce moneda si tot asa. Daca iti rupi gatul zilele astea, poti da vina pe mine!
Desi 4 stele, desi lant international, va spun cu mana pe inima ca BinderBubi Sighisoara ii da clasa la orice ora din zi si din noapte. Macar va pot informa ca stau la etajul 10 si ca lacul se vede frumos de aici, dar cum n-am balcon si nici geamul nu se deschide, tot ce va pot arata e poza cu o parte din Balatonalmadi facuta chinuit cu geamul oscilobatant.
In episodul urmator: despre conferinta ICEEM’06
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!