Chiar și înainte de pandemie, vara evenimentele se mută preponderent în aer liber, publicul fiind mai greu convins să intre în spațiile dedicate. În plus, cum pandemia încă prezentă determină un număr limitat de locuri, organizatorii de spectacole caută tot felul de spații de evenimente în care să găzduiască fie concerte, fie spectacole de teatru sau stand-up comedy. Unul dintre acestea este amfiteatrul Mihai Eminescu din București, situat în vecinătatea Parcului Național (Bd. Basarabia, 5 min. de mers pe jos de Piața Muncii). Și pentru că mi-am propus ca în acest an să îmi ajut cât pot colegii (vezi articolele despre evenimentele de la Brezoi și Lehliu), hai să vedem ce pot să vadă bucureștenii.
Aveți de la rock (Vița de Vie, byron, The Mono Jacks) la folk (Mircea Baniciu, Alexandra Ușurelu), piese de teatru (Sunt un orb, Prenumele, Cina de adio) sau stand-up comedy, dar și muzică grecească. Cu excepția concertului Alexandrei Ușurelu (care începe la ora 20.00), toate evenimentele încep la ora 19.30. Știu că v-a fost dor de evenimente, dacă nu plecați prin țară pe la concerte sau mici festivaluri, aveți de unde alege.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!