Fotbal pe paine la Milano

Sa continuam povestea celor doua zile de vis la Milano. Daca nu eram suficient de naucit (nici macar nu stiu daca e corecta exprimarea asta) de oamenii cu care interactionam, de faptul ca intrasem in intimitatea unuia din cele mai mari cluburi din fotbalul mondial, am mers la antrenamentul de pregatire premergator meciului de a doua zi. Pe langa cele doua vedete, fiecare echipa avea si un antrenor, si ei fosti fotbalisti milanezi. Nu va ganditi la un antrenament de intensitate maxima, ci mai curand de unul de dezmortire si acomodare cu colegii de echipa, pe care ii vedeam pentru prima oara.

Alergare usoara, cateva exercitii de stretching, exercitii de lovire a balonului, suturi la poarta, apoi un joc de posesie, in care s-a vazut clar ca omogenitatea va fi cea mai mare problema. Toate exemplificarile facute de Franco Baresi si Daniele Massaro si nu pot sa va explic in cuvinte ce inseamna sa te asculte mingea atunci cand aceste legende intra la joc. O ploaie de vara ne-a acompaniat pe toata durata antrenamentului, dar eram mult prea patrunsi de ideea de fi alaturi de acesti fotbalisti geniali. Antrenamentul s-a incheiat cu un joc intre doua echipe formate in functie de posturile pe care juca fiecare, pentru ca antrenorul sa poata creiona o posibila echipa. Fiecare din echipele prezente la Milanello pentru turneul Support yout hero organizat de Indesit a avut propriul teren de antrenament, iar fiecare antrenor a decis tipul de antrenament si formula de joc (foto stanga – antrenamentul echipei Arsenal – sursa foto). Concluzia lui Mister a fost simpla: trebuie sa jucam ca o echipa si nu fiecare pentru el. A doua zi, alaturi de noi in teren avea sa joace Billy Costacurta, iar Franco Baresi va sta pe banca.

Si poate ar fi durat mai mult antrenamentul, dar o grindina s-a abatut peste Milanello, astfel ca am fugit la vestiare. Un dus rapid, apoi autocarele ne-au dus la hotel. Doar ca drumul avea sa fie cu atat mai interesant cu cat vedetele echipelor au mers alaturi de noi in autocar, evident cu exceptia milanezilor, care venisera cu masinile personale. Si pentru ca subsemnatul are o atractie personala pentru limba si cultura lui Shakespeare, am nimerit in vecinatatea lui Tony Adams. Ca sa zic asa, oh, joy! Si daca la inceput eram mai timid (asta daca se poate folosi acest termen pentru mine), dupa un sfert de ora ne conversam ca si cand ne cunosteam de ceva vreme.

Am ajuns la hotel si am apucat doar sa ne schimbam pentru cina, ce a avut loc la Terazza Martini, o locatie exceptionala, pe acoperisul unei cladiri (liftul indica etajul 15) de langa Dom, astfel ca privelistea era incantatoare. Complet informala, fara discursuri, tinute smart casual. Presa a trebuit sa si munceasca in acea seara, fiind programata chiar acolo prima sesiune de interviuri. Si, ca un facut, programarea m-a desemnat printre cei care aveau sa il intervieveze pe…Tony Adams. Nu voi publica interviul aici, evident ca va urma un articol separat, dar pot sa va spun doar ca este un tip remarcabil, am ramas uimit de numarul si amploarea proiectelor in care este implicat. Per ansamblu, foarte departe de imaginea jucatorului dur, aproape rudimentar, cu siguranta o personalitate marcanta, care i-a permis sa controleze atatia ani vestiarul lui Arsenal, dar si cel de la nationala Angliei. Si as mai spune ca nu a fost deloc un interviu tipic, cu formalisme jurnalistice, ci mai degraba o discutie deloc inchistata pe teme fotbalistice.

Ne-am intors la hotel si cum oboseala drumurilor din ultima vreme, putinele ore de somn, antrenamentul si emotia interviului cu emblematicul fotbalist englez m-au facut sa adorm instantaneu. Urma o zi istorica. Nu pentru fotbalul mondial, dar sigur pentru mine.

Mai multe poze de la antrenament aici