
Dacă sunteți, ca mine, pasionați de istorie, de pietre, de cetăți, Paphos este locul de mers în Cipru și orașul – invitat al celui de-al 3-lea episod dedicat insulei. Am făcut cam 90 de minute cu un mini-bus ce m-a dus împreună cu colegii din Larnaca, via Limassol (și el păstrat pentru o dată viitoare). Am început descoperirea orașului cu situl arheologic parte din patrimoniul UNESCO, situat în port. O suprafață foarte mare, ce include mai multe case – casa lui Tezeu, casa lui Dionysos, casa lui Orfeu, casa lui Aion. În fiecare dintre ele sunt prezente mozaicuri de foarte mari dimensiuni (unul în galeria de mai jos), care odinioară acopereau podelele caselor. Apoi teatrul roman, din secolul al II-lea, care în ziua de azi găzduiește diverse evenimente artistice, și agora. De asemenea, un far în foarte bună stare, ce oferă o priveliște excelentă asupra țărmului mării.
Mai erau și nu am reușit să vizitez (era deja mult prea cald) Toumpalllos, conform aplicației sitului (pe care v-o recomand, e foarte bine făcută, găsiți toate informațiile acolo) un complex subteran săpat în piatră naturală, ce a funcționat atât ca templu al lui Apollo, dar și ca tabără militară, și castelul celor 40 de coloane. Nu am ajuns nici la mormintele regilor, care sunt situate în afara sitului arheologic, un pic mai la nord, tot aproape de malul mării.
Apoi am vizitat castelul Paphos – tot un fort, ca și în Larnaca, ce găzduia o expoziție cu informații generale despre Cipru, de la biodiversitate la geologie și geomorfologie. Sus, pe platformă, e priveliștea frumoasă și în max. 20 min ați ieșit. Cum cele trei ore pe care le aveam la dispoziție se apropiau de sfârșit, am luat-o la pas spre locul de întâlnire și am descoperit câteva chestii ce merită aprofundate:
Alte idei de vizite cât stați în Paphos găsiți aici.
De la București în Paphos puteți zbura direct cu RyanAir, o simulare făcută pe 28 iunie pe Vola.RO indică un preț de aprox. 105 euro pentru luna octombrie (când aș mai avea eu treabă pe acolo). Fiind vorba de de companii low-cost, care uneori mai anulează zboruri (mai ales Blue air, în ultima vreme), puteți opta de la ei și pentru Vola Fast Refund – practic, cu acest serviciu îți recuperezi banii pe bilet a doua zi, nu stai după companie să îți returneze banii pe bilet (înțeleg că uneori durează destul de mult, chiar și două luni). Astfel încât, dacă e musai să ajungi la destinație imediat, îți poți găsi alternative rapid.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!