Inițial voiam să scriu concerte de iulie, dar vara e agitată, sunt multe concerte în această perioadă, au apărut diverse evenimente, așa că extind perioada și pentru un pic din iunie și august. Nici ele toate, că mai sunt niște discuții pentru câteva evenimente, care încă nu se pot anunța. Le-am pus totuși, ca să vă faceți planurile, poate veniți.
Miercuri, 29 iunie, mă întorc la Chez Les Ami din Iași, la concertul anual din târgul moldav (hai că sună arhaic de frumos, nu?). Că idealul meu este acela în care ajung cel puțin o dată în fiecare oraș din țară, măcar cele mari (Cluj, Iași, Timișoara). Nu e mereu posibil, dar eu încerc, trebuie să am și unde. Concertul e anunțat la ora 20.00 (începem 20.30 cel târziu, că a doua zi mergeți la muncă), rezervările se fac direct la club (0742.620.834).
Joi, 30 iunie, merg la Radio Seven, la fratele Robert Tache, în emisiunea S-a Creat În România, ce se poate asculta pe 103,4FM (dacă sunteți în București sau împrejurimi) sau pe www.radio-seven.ro. Emisiunea începe la ora 15.00, sper să am și o invitată-surpriză.
După cum v-am tot amenințat, sâmbătă, 2 iulie ne vedem la Folk In Festival, la Budeasa, lângă Pitești, pe Plaja Veche de pe malul lacului Budeasa. În aceeași seară cu mine vor concerta Ducu Bertzi&Friends, Cristi Dumitrașcu&Plan B, Țapinarii. Biletele sunt disponibile pe AmBilet.ro.
Pe 29 iulie ne vedem la Măgureni – Satul Banului (la doi pași de palatul Micul Trianon), la ediția a 8-a a festivalului Printre Măguri. Pe scenă vor urca în aceeași seară Sarmalele Reci, Cosmin Vaman și Trupa Spam și Folk Frate. Biletele sunt disponibile pe IaBilet.RO.
Sunt discuții foarte avansate pentru un concert pe 27 iulie la Timișoara, dar și pentru unul la București, pe 19 august. Imediat ce am detalii, le anunț pe canalele mele de social media. De asemenea, discuții preliminare pentru Brașov și ceva la mare, dar vom vedea ce se concretizează, vara e încă tânără.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!