Pasiuni și siguranță

Una din pasiunile care m-a urmarit de-a lungul vietii a fost cititul. Si nu doar asa, pasager, ci mai degraba in stilul in care lumea face binging cu seriale. Tind sa cred ca am evoluat de la cititul cu cartea sub birou, cand trebuia sa imi fac temele sau cititul sub patura la lumina unei lanterne, la ceea ce va fi un blog pentru cei ca mine. Oamenii care atunci cand citesc se ataseaza de personaje, care se pot detasa fara probleme de lumea din jur atunci cand gasesc o lume frumoasa 🙂 Si cum una din activitatile mele preferate e sa vorbesc despre cartile citite, de ce sa nu fie la un nivel mai mare 😀

Pasiunea mea a fost, d.p.d.v. creativ, rebusul. Cand aveam vreo 11 ani ma trimitea vecinul sa ii cumpar revista Rebus. Pe drum o rasfoiam, nu aveam habar cum se dezleaga, dar mi-a venit pofta sa ii demonstrez vecinului ca si eu pot dezlega. Si am reusit sa invat singur cum se face, ajutat in parte de raspunsurile la pagina cititorilor. Ce a iesit din asta? Mii de careuri rezolvate, iar apoi am inceput sa incrucisez si ma pot lauda astazi cu peste 500 de careuri tematice publicate in diverse reviste, almanahuri, ziare. Nu pot spune ca nu as fi ajuns aici fara ajutorul vecinului, probabil ca tot as fi fost atras de frumusetea cuvintelor incrucisate care, iata, au implinit un secol de la prima publicare. Ce imi doresc? Sa imi adun creatia intr-un volum de autor, sa gasesc sponsor pentru un volum care sa fie distribuit gratuit elevilor in cateva scoli, ca un proiect inedit de…rebusificare.

@Raluca m-ai luat la sentiment cu cartile (deh, proful din mine!) si cu blogul! Tin pumnii sa iasa bine, abia astept sa citesc!
@Florentin pfiii, ce amintiri mi-ai trezit, si eu faceam rebus cand eram copil! Iti doresc sa iti gasesti sponsorul sa te sprijine 🙂

Multumesc:) am incercat la un program gen kickstarter si a fost cam de rasul lumii rezultatul:)

@Florentin uite, eu am facut o campanie de crowdfunding, poate iti dai seama ce n-a mers la tine – articolul e aici http://www.mariusmatache.ro/crowdfunding

multumesc:) la mine, sprijinul platformei la care am apelat a fost fix postarea articolului si 3-4 postari ale lor pe FB lor:) vizibilitate, de pe Luna:)

:)))))))))))))adevarul este ca niciodata n-am avut pasiuni -poate pt femei- pt ca nici o activitate nu m-a acaparat total…..in copilarie, ani de zile , hoinaream cu calul imaginindu-mi povestile sadoveniene ….in adolescenta , am descoperit alergatul si cititul….iti dai seama ca daca le putea face instantaneu, economiseam o gramada de timp….apoi, mi-am crescut cei doi copii, cu dedicatie dar fara pasiune:))))))))…..si apoi s-a dus totul la vale: am colectionat timbre , am desenat , pictat , drumetit , gatit- sunt campion la gulash- bricolat, tinechigerit ,inventat sisteme-sunt designer- facut gradini,si mare amator de folosit inteligenta mainilor….in tot acest timp, a existat o constanta :bicicleta, pe care o calaresc de 50 de ani, dar sa-mi trag picioare, nu este pasiunea mea !…..si ma tot intreb , de ce n-am avut si eu , ca tot omul , o pasiune …pe care s-o fac bine si sa nu ma plictiseasca….dorinta mea-secreta- este sa ma apuc de studiat chitara:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))!!!!!!!!! salutare!

Odată ajunsă la liceu, având o nevoie continuă de a socializa și de a face lucruri noi, am început să mă implic în aproape orice activitate. Am ajuns să particip la niște cursuri care aveau drept temă muntele. Prima oară am mers cu o reținere, deoarece eram paralelă cu muntele, însă am considerat că va fi ceva productiv și nu voi irosi aiurea timpul. Încă de la primul curs am fost total cucerită. Am participat apoi la toate cursurile și aplicațiile Școlii ( pe atunci) de Munte. Grupul meu de prieteni a crescut imediat. Am intrat într-un anturaj care m-a ajutat să mă dezvolt și să fiu persoana care sunt acum. Datorită acestor omuleți am descoperit pe lângă pasiunea pentru munte, și voluntariatul.
Astfel, începând cu clasa a 9-a am început să-mi descopăr încet și sigur o pasiune pentru volutnariat. Fiind cea mai mică din acel grup (montan) doar ascultam îi ascultam pe ceilalți, n-aveam multe de zis. Acei oameni minunați cu atâta poftă de viață și atâtea idei geniale mă lăsau de fiecare dată cu gura căscată la fiecare poveste. Omuleții ăia plini de valori și spirit civic ( deh, fără asta n-ar face voluntariat) m-au „stârnit” și am început să mă interesez care-i treaba cu voluntariatul. Știi cum se zice… a fost dragoste la prima vedere! Consider voluntariatul un job al sufletului. Am descoperit beneficiile acestuia rând pe rând. Am cunoscut atâția oameni faini cu atâtea idei și povești minunate care m-au făcut să mă gândesc la adevăratele lucruri care contează. Astfel, am început să văd fericirea până și în cele mai mici lucruri. Așa mi-am umplut sufletul cu bucurie, încât tristețea a devenit un lucru opțional. Prinzând microbul voluntariatului, n-am mai putut să zic “nu”. A fost o perioadă de 3 ani în care am învățat enorm, am descoperit multe lucruri și am împărtășit experiențe cu oameni dragi și iubitori de frumos.
Tot acest timp petrecut la diverse acțiuni de voluntariat m-a ajutat să-mi dezvolt anumite calități, iar cel mai important, mi-a dăruit prietenii pe care îi am astăzi. Consider că dacă iubești să “voluntărești”, o faci oriunde, oricând, fără vreo reținere. Cel mai plăcut moment este atunci când ai ajutat pe cineva și vezi pe chipul persoanei respective fericirea pe care nu și-o poate exprima în cuvinte, însă pe care o simți. Este un sentiment unic pe care-l ai și care te face să te simți al naibii de bine! Orice zâmbet primit trebuie pus într-un album și răsfoit din când în când, în minte. Eu am o colecție diversificată și mă bucură enorm când o răsfoiesc în mintea mea. Am investit în propria persoană.

Mi-aș dori ca cei de vârsta mea să se implice mai mult. Sunt sigură că nu toți cunosc beneficiile voluntariatului, iar dacă acestora le-ar fi promovat acest lucru s-ar dezvolta armonios și și-ar descoperi noi abilități. ONG-urile ar putea să-și facă promovarea mult mai bine, adică face to face în licee, sau chiar prin intermediul profesorilor. Facebook-ul trebuie utilizat la maximum, deoarece adolescenții își petrec majoritatea timpului acolo și cu siguranță vor vedea când se va organiza ceva. Cu cât evenimentele sunt mai atrăgătoare, cu atât tinerii vor fi mai atrași.
Eu personal am început să organizez 1-2 ore la început de semestru, în care le povesteam bobocilor, elevilor, colegilor despre acest lucru. Am câștigat o parte din omuleți care și-au descoperit și ei această pasiune și pe care o continuă. Ar fi extraordinar dacă acest lucru s-ar întâmpla peste tot. Toți acești tineri pe care îi vedeți la împăduriri, festivaluri de teatru, film, muzică sunt viitorul și consider că timpul pe care ei îl investesc nu este în zadar.

M-am cam lungit, însă sunt atâtea de spus… 🙂
Anyway, sharing is caring și așa învățăm noi lucruri de la fiecare!

Bună ziua! Pasiunea mea, daca se poate numi asta pasiune, este zborul, dar nu cel in avion de pasageri. Am zburat de mai multe ori cu tata, in avion mic, pilotat chiar de el. A fost la inceput putin infricosator, dar apoi m-a prins dragostea pentru zbor, plutire, oras vazut de sus. Inca sunt eleva, asa ca nu se poate pune problema sa pot sa invat sa pilotez in urmatorii cativa ani, dar dupa ce se implineste varsta necesara mi-ar placea sa invat:) Mi-ar placea si sa sar cu parasuta, dar si aici mai am cativa ani de asteptat pana ajung la varsta necesara. Pana atunci invat, cresc, mai dau o tura la aeroclub:)

Cei trei câștigători ai concursului organizat împreună cu Bitdefender sunt, în ordine: Diana, Raluca și Florentin, ei vor primi câte un mail de la Bitdefender cu instrucțiuni de instalare a suitei Bitdefender 2017.