Am văzut la un moment dat o discuție că artiștii care scot piese în această perioadă specială, să o numim criză, de fapt vor să capitalizeze emoția momentului, să profite de conjunctură. Vizați erau inițial Tudor Chirilă (care tocmai scosese piesa E și treaba mea) și Dan Teodorescu (Taxi), dar în discuție au apărut ulterior și Smiley, și Voltaj etc. Mă tot țin să scriu ceva de o săptămână, compozitor fiind si eu, dar m-am tot luat cu vorba. Discutia e însă destul de largă și am zis să am timp să aprofundez.
Primo. Dacă piesa vine de la un artist care în mod normal e implicat in actiuni civice, zău dacă mi se pare deplasat. Și atât Tudor Chirilă, cât si Dan Teodorescu s-au manifestat în această direcție în ultimii 5 ani. E adevărat, la Smiley nu pot spune același lucru.
Secondo. Cum reacționează fiecare om/artist la situații extreme e diferit. La muzicieni la ce sa te astepti? Sorin scrie poezii constant despre subiectele zilei, e normal să scrie și despre lucruri nasoale. Dan Teodorescu se dovedește foarte prolific în perioadă de criză, pe contul de YouTube al trupei Taxi au apărut 10-11 piese în ultima perioadă. Mie îmi place aceasta scoasă ieri.
Terzo. Cred că, într-o perioadă în care există câteva sute de morți în Româna și câteva sute de mii la nivel mondial, ar fi deplasat să compună/lanseze cinev ceva “de pahar”, “de veselie” in perioada asta.
Quatro. Fiecare știe ce îi place comunității lui, la ce reactionează, poate comunitatea lui simte nevoia unui semn din partea artistului în momente ca acesta. Și, la rândul tău, ca artist, depinzi de ei, oricat de urât sună. Fanul e cel care susține tot businessul numit muzică. Care, în aceste momente, e acoperit cu pământ și cresc flori pe el. Credeți-mă pe cuvânt că sunt mulți artiști care trec prin momente extrem de dificile din cauza lipsei activității.
Ca idee, nici mie nu îmi place piesa lui Tudor din cale-afară, dar na, să “răstignești” un artist că a scris o piesă mai slabă mi se pare cam mult.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
3 Comments
Trebuie sa nu mai băgăm in seama paraziții care nu sunt in stare sa creeze decât gunoi pe ecranele TV, stima artiștilor care mai mult sau mai puțin inspirat încearcă sa transmită un mesaj prin versuri și muzica, poporul acesta are nevoie de idei curate, artiștii pot face asta in diferite feluri. Trebuie sa-i lăsam, susținem, încurajam sa ne ajute sa ieșim din mocirla in care ne-au adus așa-zisele vedete TV, felicitări din partea mea tuturor artiștilor care cu greu supraviețuiesc in aceste timpuri, aplauze. Va așteptăm din nou pe scena.
@Robert nu l-am scris legat de Mircea Badea, doar s-a potrivit 🙂